Ianis Hagi, vacanță de lux cu iubita. Cum arată tânăra care i-a sucit mințile. „Lucrurile merg foarte bine în momentul de față”
- Emma Cristescu
- 21 iulie 2022, 11:56
După ce Ianis Hagi s-a accidentat și a aflat că sunt șanse să nu mai joace anul acesta, el a plecat într-o vacanță de lux cu iubita. Sportivul și tânăra care i-a sucit mințile au ales destinația Mykonos. Cei doi le-au arătat și fanilor fotografii din spectaculoasa locație.
Ianis Hagi pare că a uitat de problemele pe care le-a avut în ultima perioadă și a plecat cu iubita sa în Mykonos. Mijlocaşul lui Rangers are şanse minime să mai poată juca în acest an din cauza accidentărilor, dar asta nu l-a oprit să meargă în vacanță.
Sportivul a vrut să-i arate partenerei cât de mult o iubește și a dus-o pe „insula milionarilor”. El a postat și câteva fotografii cu tânăra care îi este mereu alături, Elena Tănase.
Cei doi formează un cuplu de mai bine de un an, dar nu au vrut să își oficializeze relația până acum. La poza împreună, noul jucător al Farului, Tudor Băluţă, nu a mai stat pe gânduri și l-a felicitat pentru vacanța aleasă.
„Stau bine cu dragostea. Sunt tânăr. Importantă e și viața privată, dar vreau s-o țin departe. Părerea mea este că partea aceasta o gestionez bine. Vedem în viitor ce va mai fi”, a declarat Ianis Hagi, în vara anului trecut.
Tânăra care i-a sucit mințile lui Ianis
Elena, iubita lui Ianis Hagi, a absolvit Colegiul Național Mircea cel Bătrân. Provine dintr-o familie înstărită, tătăl fetei fiind un cunoscut om de afaceri din Constanţa.
Părinţii Elenei l-au cunoscut Gică Hagi. Dimciu-Palavoti Tănase, tatăl fetei, se știe de ceva vreme cu familia lui Ianis. Aceștia au mers la mai multe evenimente împreună, iar relația dintre sportiv și brunetă nu a fost o problemă pentru ei.
Ambele familii sunt foarte încântate de relația pe care tinerii o au și îi susțin cu fiecare ocazie.
Ianis Hagi, momente cumplite
După accidentările lui Ianis Hagi, tatăl său, Gică Hagi, a explicat în ce situație se află tânărul. Chiar dacă sportivul este în vacanță, el nu a scăpat de probleme.
„Tot dumneavoastră, media, v-ați grăbit și ați spus că revine în august sau septembrie. Că va juca la națională în septembrie, nu. Nu s-a pus problema. El va reveni când va fi 100% pregătit.
Nu a fost deloc ușor, a avut o accidentare destul de grea. Lucrurile merg foarte bine în momentul de față și când va fi oportun să intre, atunci vă intra. Vom vedea. Nu pot să zic când se va întoarce”, a spus Gică Hagi, potrivit digisport.ro.
Hagi Jr. a suferit, în luna ianuarie, o ruptură de ligamente ale genunchiului şi a fost operat într-un spital din Londra.