HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 21 iulie 2022. A ajuns Neil Armstrong pe Lună? Bună întrebare!

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 21 iulie 2022. A ajuns Neil Armstrong pe Lună? Bună întrebare!

Trebuie sa te bazezi pe propriile forţe şi să faci planuri serioase de viitor, poate chiar să te gândeşti la un nou drum in viaţă. Mai lasă flecăreala şi nu te mai zdrobi să placi tuturor.

 

 

21 iulie

 

Pe 21 iulie s-au născut Ernest Hemingway, Robin Williams, baronul Paul Julius von Reuter, Cat Stevens, Vasile Alecsandri, Corneliu Leu, Ioana Diaconescu, Ion Biberi, Simion Bărnuţiu.

 

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Simeon şi Ioan Pustnicul. Proorocul Iezechiel. Rafail şi Partenie de la Agapia. Nimic în ”Kalendar”.

 

"Evenimentul Zilei" din 21 iulie 1969 a fost primul om care a călcat pe Lună: "That's one small step for a man, one giant leap for mankind" cuvinte spuse de astronautul Neil Armstrong, la primul pas pe Lună, dar care a devenit şi el istorie. Propoziţia a fost aleasă de specialiştii NASA în PR dintre câteva sute de sintagme înălţătoare!

 

În noaptea de 21 iulie 1969, 20 iulie în State, mi s-a făcut un cadou. Intrasem, în acel an, la Politehnică, în primii cinci, iar tata împreună cu prietenul lui dintotdeauna, Lucian Belcea, pe atunci procuror de Prahova, mi-au oferit o vacanţă pe care nu o s-o uit niciodată. În iulie eram la Cheia, tata îl ajuta pe Lucian să construiscă o căsuţă de vacanţă. Priceput mai era tata, doar făcuse Şcoala Normală şi trei ani de front! Se pricepea la orice, în construcții: betoane, tâmplărie, dulgherie, instalaţii, electricitate.

 

Ei bine, procurorul Lucian Belcea a vorbit cu cei de la “farfurie” să mă lase şi pe mine să asist la aselenizarea primului om pe Lună. Farfuria era antena, radiotelescopul de comunicaţii de la Cheia, cel mai mare din ţară. Acum sunt două farfurii. Aşa că atunci am văzut isprava lui Neil Armstrong în culori şi în condiţii deosebite. Nu o să uit niciodată, dar în acel moment, în noaptea aceea de iulie, am avut impresia de teoria conspiraţiei, ceva nu era în regulă, ceva îmi suna atunci şi îmi sună şi acum fals!

 

Ştiţi teoria conspiraţiei care spune că omul nu a ajuns pe Lună în anul 1969, ci mult mai târziu? S-a făcut şi un film, “Capricorn One”, bun, filmul era despre o misiune pe Marte!

 

Sunt multe şi puternice argumentele celor care susţin teoria conspiraţiei, că niciun om nu a ajuns pe Lună în anul 1969!

 

Nu o să intru în amănunte, le găsiţi pe net, YouTube este plin, dar un singur aspect nu îmi dă pace. La ora actuală sunt, pe tot globul, cam zece mii, poate chiar douăzeci de mii de telescoape, refractoare sau reflectoare, în posesia amatorilor, de caracteristici care permit vizualizarea unor obiecte de câţiva metri pe suprafaţa Lunii, sigur, aceasta doar în condiţii excelente de vizibilitate. Ei bine, niciunul, repet, niciunul, în 40 de ani, nu a semnalat, nu a făcut o fotografie a unui obiect de origine pământeană aflat pe Lună. Se pretinde că pe suprafaţa Lunii sunt zeci de sonde şi module lunare, vehicole etc etc. Nu s-a văzut niciunul de către amatori!

 

Personal am făcut observaţii cu reflectorul Universităţii Shenandoah, din Winchester, Virginia, o bijuterie de 600 mm. Astronomii de la observator, credincioşi până în pânzele albe ai teoriei conspiraţiei, au vrut să-mi demonstreze că pe Lună nu este… nimic şi nici nu a fost vreodată cineva, sau ceva, de pe Pământ! Cum, le-am spus, dar am văzut cu ochii mei cum Neil Armstrong ţopăia pe Lună!

 

Americanii au râs până i-a apucat sughiţul! Ai văzut ce ţi s-a transmis la televizor, au spus. “Omul a ajuns pe Lună” în momentul când tehnologia video permitea trucajele respective! Tell me, m-au întrebat astronomii de la observator, de ce nu au ajuns ruşii pe Lună? Doar în momentul respectiv aveau rachete mai puternice şi mai mulţi bani investiţi în proiecte spaţiale!

 

Am aflat şi răspunsul: teoria conspiraţiei! Adică există un acord secret între ruşi, americani şi extratereştri privind gestionarea spaţiului cosmic. Care prevedea un soap space opera cu americani pe Lună şi sonde peste tot. Inclusiv pe Pluton. Da, aşa se scrie şi se citeşte în limba română: PlutoN!  Nu se ştie ce au obţinut ruşii. Tehnologie? Bani? Crimeea? Rzboiul cu Ucraina? Bune întrebări!

 

Dar altceva dorem să vă spun, dragi lupi, padawani și hobbiți!

 

Astăzi se împlinesc 206 ani de la naşteriea lui Israel Beer Josafat. Ei, cum, nu ştiţi cine a fost Israel Beer Josafat?!! Dar de "Reuter's" aţi auzit?

 

Cum a ajuns fiul unui rabin sărac din Kassel, din landul Hesse, Germania, baron recunoscut de regina Angliei şi posesorul unei averi uriaşe?

 

Simplu - cum s-au făcut averi şi în ultimele trei decenii în România! Oportunism şi folosirea oricăror mijloace!

 

Nu există nimic mai dezonorant, din punct de vedere iudeu, ca un fiu de rabin să-şi lepede religia strămoşilor şi să treacă la creştinism! Ori, eroul nostru a făcut-o! Şi a mai şi scos o glumiţă drăguţă ca să-şi justifice oportunismul:

 

"Tatăl meu, rabinul, a fost chemat de consiliul superior rabinic ca să fie mustrat pentru că eu, fiul lui, am trecut la creştinism. "Rabi Samuel Levi Josaphat (aşa îl chema pe tatăl lui Reuter) cum o să-i explici Domnului Dumnezeu fapta impardonabilă a fiului tău?"   "O să-mi cer cu umilinţă scuze şi o să-i spun bunului Dumnezeu să mă ierte, o să înţelegă, în definitiv şi Fiul Lui a făcut ceea ce a făcut fiul meu!""

 

Pe numele de creştin  Paul Julius, eroul nostru, foarte inteligent şi cu spiritul speculativ specific rasei, s-a prins de puterea informaţiei. De rolul imens al presei. Să ne amintim că revoluţiile europene din 1848 din Europa au fost puse la punct cu ajutorul ziarelor. Aşa cum "loviluţia" din România a fost ațâțată cu televiziunea şi "revoluţiile" din Nordul Africii cu internetul. Gloata face ce i se spune, este hipnotizată şi drogată de realitatea falsificată a multimediei. Vizualul este covârşitor și nu cere multă gândire!

 

Dacă afară ar fi 35 de grade şi un soare orbitor, dar la televiziuni şi pe net s-ar spune că este ger şi ninge, cu siguranţă că oamenii se vor îmbrăca cu blănuri şi îşi vor trage cizmele. Aşa au fost dresaţi!

 

Mai mult, proaspătul nostru creştin se prinde imediat că cine are informaţia primară, acela dictează în presă. Secolul XIX a fost secolul ziarelor, fără nicio îndoială! La început serioase şi documentate, cu reporteri trimişi pe teren, corespondenţi de război, jurnalişti de investigaţie. Era o onoare şi o cinste să faci parte din corpul jurnaliştilor! Atunci!

 

Începând din a doua jumătate a secolului XIX situaţia se schimbă. Informaţia devine o marfă. Eroul nostru, Paul Julius von Reuter, mărturiseşte undeva, în memoriile sale, că a fost foarte impresionat de romanul "Contele de Monte Cristo" publicat de Alexandre Dumas-tatăl, în 1844. Mai ales de un episod, când bogatul şi puternicul conte cumpără un funcţionar de la telegraf şi astfel, prin falsificarea informaţiilor transmise, provoacă falimentul duşmanului său, bancherul Danglars.

 

Aşa că, procedează în consecinţă - și apare ”Reuter’s” în 1851 și apoi ”Reuter Group”. Restul este istorie. Culmea este, că, în ultimii ani, prestigioasa agenție de presă a fost de mai multe ori criticată pentru atitudinea ei antisemită. Și, dacă urmăriți informațiile Reuter, o să constatați, cu surpriză, că nu este folosit niciodată cuvântul terorist. Nimic nu mai este ceea ce a fost, iar fiul rabinului, la două sute și ceva de ani de la naștere probabil că are ceva de obiectat, din grădina splendorii, unde se află!

 

Acum o să intru pe DOA, niște astronomi foarte supărați vor să facă destainuiri senzaționale despre JWST (James Webb Space Telescope). Apoi o să caut destul de mult, prin filmoteca mea, ca să găsesc ”Capricorn One” un film din anul 1977, pentru că filosofii și savanții antici au dreptate, istoria se repetă, chiar dacă mâine, este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP     21  iulie  2022

 

BERBEC   Trebuie să încetinești ritmul, nu poți să le faci pe toate, fără culpabilizări inutile. Ai relaţii bune cu cei născuţi în semne de foc şi aer şi nefavorabile cu semnele de pământ şi apă. Azi ai chef sa maninci ceva special. În lipsa unor alte satisfactii, dar nu te păcăli singur că poti sa slabesti mancand obisnuit! Mai bine du-te intr-un parc cât mai este timp frumos şi aleargă un pic. Sau la un bazin, dacă îți este prea cald în parc! A, nu ştii să înoți – foarte bine, proverbul spune că nu o să te îneci!

TAUR   Ești mai serios decât de obicei, adică chiar posomorât. Îți plouă în gânduri, prea multe vești negative. Posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. Daca ai putin umor azi, o sa constati ca nu ai dat banii degeaba pe costumul tau cel nou, sau rochiţa de firmă. Chiar iti vine bine si te face mai suplu. Şi te avantajează la interviuri, dacă cauți de lucru. Seara plăcută, favorabilă dragostei, cu cină cu lumânări şi cearceafuri de mătase.

GEMENI    E cald, dar pentru tine e plăcut, pentru că ai vești bune. Zi în roz, dedicată frivolităților, favorabilă pentru mai toate, dar o să preferi un film la modă şi o cină la un restaurant bun! O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Pare a fi o mică criză, dar gestionează totul cu mare grijă, stelele arată că poate fi vorba de o păcăleală. Şi nu te deplasa după ce cade întunericul. Avand in vedere si luand in consideratie lumea asta nebuna, nebună, nebună ai renuntat la cura de slabire, dar o sa regreti cât de curând!

RAC  De la o vreme ai părerea ca toata lumea are ceva de împărțit cu tine. Adevărul este că nu te poți concentra, din cauza căldurii. Zâmbește și caută un loc cu aer condiționat și net pe gratis. Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei.  Nu face eroarea fatala sa-ti subestimezi dusmanii, mai ales in dragoste! Seara relaxantă. Poţi să “vorbeşti” cu pisica sau căţeluşul tau, sau cu paretenerul. Papagalii şi iguanele nu se iau în consideraţie – prea multă vorbărie, sau prea multă tăcere!

LEU  Astăzi reușești să-ți recapeți tupeul și dinamica, după un somn propriu marilor feline. Un Leu, dacă doarme mai puțin de 12 ore se zice că are insomnie!  Lucrurile încep să meargă spre bine. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau un nou tip de proiect. Dă-i înainte cu talent, ceva trebuie să iasă! Sănătatea este bună, atenţie la durerile de cap, nu lasă neplăcerea să-ţi ruineze buna dispoziţie!

FECIOARĂ  Nervi din cauza unor tensiuni între cei din jurul tău. Situație pe care trebuie să o rezolvi diplomatic şi să nu te implici. Nu te repezi să tragi concluzii după bârfe, intrigi și zvonuri. Încă multă incertitudine, dar pare că va fi bine, oricum. Relaxează-te, tensiunea nu e productivă! În general vorbind, este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul cumpărăturilor si vizitelor pe care le poţi face. Lasă nervii! Trebuie, doar, să inspiri incredere. Ia-o mai uşor, nu te ambala peste măsură, că nu este cazul. O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut.

BALANŢĂ  Trebuie sa te bazezi pe propriile forţe şi să faci planuri serioase de viitor, poate chiar să te gândeşti la un nou drum in viaţă. Mai lasă flecăreala şi nu te mai zdrobi să placi tuturor. Ziua te anunţă câtigator pentru ceva, ceva mic, sau ceva important. Ai înteles, în sfârşit, că trebuie să depunei efort pentru a ţine pe cineva drag lângă tine. Şi nu ar trebui sa fie greu! Stelele te sfătuiesc să amâni orice complicaţie fără să dai un răspuns negativ sau să ai o atitudine evident ostilă. Nu fi preocupat sau îngrijorat de nerealizări, Cosmosul are alte priorităţi şi o altă scară a valorilor decât noi. Totul este bine, vorba câtecului şi aceasta stă scris în stele!

SCORPION  Conjunctura te protejează. Cei din jur, nu! Astăzi ai mai multe influenţe cosmice favorabile, adică nu o să un necaz mare. Dar, nu promite nimic, nu-ți lua nicio obligație, nu semna nimic! Astăzi nu este bine să fii prea sentimental. Dimineaţa este favorabilă domeniului profesional. Ai unele idei interesante. Discută despre ideile tale, fă-le cunoscute şi aplică-le repede! Ceea ce nu trebuie să faci: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajungi acasă nu-ţi mai place. Pe de altă parte ai mare nevoie de un consilier de taina, ai o problemă care necesită un gen de expertiză pe care n-o ai.

SĂGETĂTOR   Ai multe pe cap, e o zi densă, obositoare. Nu încerca astăzi să joci teatru, nu te mai juca cu propria imagine, dai impresia unei persoane imature si instabile. Fii tu însuți, cel original! Rezolvarile şi compromisurile cu iz de busuioc au in tine un maestru incontestabil.  Poţi media între membrii familiei care sunt de păreri diferite. Poate unde vrei să fie intotdeauna armonie! Cere un sfat de la Leu sau de la un Geaman din familie, sigur, dacă ai! Călătoriile sunt bine aspectate începând de astăzi. Fie că este vorba de o deplasare scurtă sau de o călătorie mai lungă, schimbarea locurilor îţi aduce succes.

CAPRICORN   Caută cu grijă, în jurul tău, persoane care au aceleași interese cu tine, dar nu concurente. Poți să faci alianțe temporare. Ai nevoie de sprijin, cooperare, nu-ți ajung timpul și resursele! Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele „tabu” . Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Ceva legat de un aspect al lucrului în echipă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în nici un mod. Cooperează mai strâns cu anturajul cu colegii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei.

VĂRSĂTOR  Poți să revii asupra unei decizii din trecut. Nu este rău. Viața merge înainte, lucrurile se transformă și trebuie să faci parte din schimbare ca să ai succes. Dar nu exagera, fii cumpătat! Eşti prea stresat, prea tensionat. Şi în compensaţie, mănânci prea mult! Încearcă să cuantifici sursa neplăcerilor, să găseşti modalităţi de rezolvare a problemelor şi să-ţi impui priorităţi! Raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale, totuşi. Evită enervarea şi stresul printr-o atitudine prevenitoare faţă de anturajul apropiat, faţă de familie. Față de cei dragi, în special!

PEŞTI  Astăzi eşti bine privit de stele Dacă ai o problemă sentimentală mai greu de rezolvat, încearcă acum, poate vei obține un rezultat. Ori la bal, ori la spital! O veste interesantă pentru tine. Dacă eşti obligat de meserie să "faci frumos" şi să zâmbeşti tot timpul, astăzi ai o problemă! Treci printr-unul dintre rarele momente de sinceritate anuală şi spui ce gândeşti, direct în faţă! Perioada în discuţie este favorabila iar aspectele negative nu sunt decât faulturi de joc. Nimic foarte malefic, ai răbdare!