SUA încurajează dialogul pentru formarea unui guvern în Bulgaria

SUA încurajează dialogul pentru formarea unui guvern în BulgariaBulgaria, cea mai mare pondere a economiei subterane din UE / Sursa: Arhiva EVZ

Departamentul de Stat al SUA încurajează dialogul pentru formarea guvernului, a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price. „Formarea unui guvern este, evident, o chestiune politică internă, dar noi suntem întotdeauna în favoarea dialogului”, a declarat el pentru BNR.

„În următoarele luni, Bulgaria va trebui să continue să facă față unui număr de provocări care devin tot mai mari din cauza războiului Rusiei în Ucraina”, a adăugat el. Price a enumerat domeniile care sunt în centrul atenției și la Washington: cadrul legislativ pentru Planul de Redresare și Reziliență al UE, planurile de aderare la zona euro, modernizarea forțelor armate, securitatea energetică și întărirea în continuare a statului de drept în Bulgaria. „Sperăm că toate țările vor continua să depună eforturi maxime, știind cât de important este acest lucru pentru viitoarea creștere, prosperitatea și securitatea Bulgariei”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, notează Mediapool.

Declarația vine într-un moment în care formațiunea „Continuăm Schimbarea” a întors primul mandat pentru formarea unui cabinet, iar GERB este de așteptat să facă același lucru. Astfel, rămâne întrebarea dacă este posibil cu al treilea mandat, care va fi obținut de o forță politică parlamentară aleasă de președinte, să se găsească o majoritate și să se formeze un nou guvern în cadrul acestui parlament. Bulgaria Democrată (BD), Partidul Socialist Bulgar (BSP) și formațiunea „Există un Astfel de Popor” (ITN) și-au declarat deja disponibilitatea de a primi mandatul, anunțând că vor depune eforturi pentru a avea un cabinet. Deocamdată, însă, găsirea majorității pare aproape imposibilă, după ce „Există un Astfel de Popor” a dizolvat coaliția de guvernământ și a înlăturat Guvernul „Petkov” împreună cu partidele de opoziție - GERB, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți și Vâzrajdane/Renașterea. Continuăm Schimbarea încearcă să formeze guvern cu BSP, BD și cei șase parlamentari ITN care au părăsit partidul, dar nu a mai găsit câțiva deputați ca să adune 121 de voturi.

Dacă întâmplător se găsește o majoritate pentru un cabinet cu un al treilea mandat, marea întrebare este dacă acesta va susține reformele cheie privind Comisia Anticorupție și justiție, astfel încât efortul de a forma un guvern să aibă sens. Dacă negocierile eșuează, în toamnă vor avea loc alegeri, iar până atunci va guverna un cabinet interimar numit de președintele Rumen Radev. Acesta poate rămâne în fruntea statului și după alegeri, întrucât, conform previziunilor sociologice actuale, următorul parlament va fi din nou fragmentat, iar negocierea unei majorități stabile va fi aproape imposibilă.

Traducerea: Mirela Petrescu/pmirela/fmatei

Ne puteți urmări și pe Google News