„Kompromat” este un termen împrumutat de Emilia Șercan, komisar pentru depistarea plagiatelor, pentru a se victimiza cât se poate de strașnic, din limba „kremlineză”, limbă în care denumește una dintre metodele prin care, în baza unui material compromițător, se pot exercita presiuni asupra unei persoane, în vederea obținerii unui anumit rezultat. Emilia Șercan l-a împrumutat de la NKVD pentru un cât mai dramatic efect și s-a așezat sub el clipind feciorelnic și dând din aripioarele argintiu-filigranate, de înger care vânează diavoli ai negrelor plagiate. Înger plin de smoală pe săndăluțe, ba chiar în mai multe straturi, adică „kompromată” de ea însăși sau de alții, cu acordul ei, în mai multe viteze și cu accelerații diferite. Ultima oară...dar să nu anticipăm! Până să ajungem la chestiune, să revedem câteva repere din existența profesională a Emilei Șercan, așa cum le-am consemnat în scris de-a lungul timpului, doar cele în măsură să o excludă din mecanismul oricărei balanțe destinate evaluărilor care țin de morală.

Prin primăvara lui 2017, jurnalista Emilia Șercan, specializată deja în depistarea impostorilor în materie de doctorate, a plecat plângând din emisiunea Eugeniei Vodă, „Profesioniştii”: „Mă simt o mare impostoare! Cum să mă pretind eu o profesionistă a presei de vreme ce am făcut marele compromis cu Vîntu pe care eu l-am investigat?”. Kompromatul, adică auto-kompromatul, a constat în faptul că, după ce în repetate rânduri i-a tras pe ochi basca de om de afaceri onest, s-a dus să lucreze cu Sorin Ovidiu Vîntu, pentru 8500 de euro pe lună. Net! Iar Eugenia Vodă i-a adus aminte de chestia asta, de mutatul de la Evenimentul Zilei, la Vîntu, celebrul colecționar de jurnaliști în insectar.

Ceva mai încolo, doar câteva luni mai târziu, în publicația sibiană Turnul Sfatului exploda o bombă: Emilia Șercan și-a obținut diploma de licență în baza unui plagiat! Este drept, plagiatul era unul nobil, în principal, după autorii de mare anvergură cultural-intelectuală, Monica Macovei și Mircea Toma.

„La 13 ani după ce și-a copiat propria lucrare de licență care atesta că este jurnalist, Emilia Șercan, declara: «Libertatea de conștiință este sfântă pentru un jurnalist». La 14 ani de la scrierea lucrării, Șercan părăsea în lacrimi platoul emisiunii Profesioniștii având pe buze un autodenunț: «În momentul ăsta mă simt o mare impostoare!» Când în urmă cu o lună și jumătate, Emilia Șercan declara în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă difuzată la TVR, că se simte o mare impostoare nimeni nu a bănuit că se referă și la altceva decât la «compromisul vieții» ei – acela că în 2008, pleca de la Evenimentul Zilei pentru a lucra (pentru 8.500 de euro lunar) la Realitatea-Cațavencu, controlată de mogulul Sorin Ovidiu Vântu.

 În trecutul jurnalistei de investigație, care și-a făcut în ultimul an un titlu de glorie din expunerea plagiatelor unor puternici ai zilei - Oprea, Tobă, Negoiță, Onțanu, Licu, Stănișoară, inclusiv Laura Codruța Kovesi, se ascunde, culmea ironiei, propriul plagiat, pe care, spre deosebire de compromisul cu Vântu devoalat de Eugenia Vodă, nu l-a expus nimeni până acum. Emilia Șercan, absolventă, în 2003, a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi în lucrarea sa de licență intitulată «Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare». Cele două cărți din care a copiat sunt «Jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare», cu subtitlul «Aspecte privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului», care îi are ca autori pe Monica Macovei, Mircea Toma, Ana Coculescu (coordonator) și Adrian Tudorică și «Ghid juridic pentru jurnaliști» (ediția a III-a), scrisă de Monica Macovei, Adriana Drăgăliță și Dan Mihai. Ambele cărți au fost publicate în 2002. Forma de plagiat îmbrățișată cu predilecție de jurnalistă este cea a reformulărilor și a amestecului deliberat între fragmente și texte preluate și munca proprie“, se spunea în documentul primit de Turnul Sfatului, care însoțea copii ale lucrării de licență.

„Kompromată” la  fundul gol

Cum am mai arătat în alte ocazii, prima reacție a jurnalistei  a fost una de tip „mâță-n sac”, „nu a dorit să comenteze acuzațiile care i se aduc”. A formulat însă un punct de vedere pe pagina sa de facebook, potrivit căruia, în mare, nu mai știe ce a scris în lucrare, dar va verifica la facultate în zilele ce urmau - „sper ca marți” - pentru a „putea stabili autenticitatea lucrării”. După această precizare, jurnalista perora pe larg despre realizările sale în combaterea flagelului plagiatelor și interesele majore de a i se închide gura. Ironie maximă a sorții, în acele zile, Emilia Șercan își lansa la Bookfest cartea „Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații”. Ajungem și la carte. Nițică răbdare!

Să facem un salt în timp! Saltul și kompromatul, ar zice prozatorul proletcultist. În 18 ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan publica un articol în care îl acuza pe premierul Nicolae Ciucă că a plagiat în teza de doctorat. Fără proba oferită de verificarea prin softul specializat. Premierul a negat hotărât cele afirmate și a declarat că așteaptă decizia forurilor competente în materie. General în rezervă al Armatei Române, stat membru NATO, veteran, comandant al Scorpionilor Roșii în Afganistan și Irak, Nicolae Ciucă era deja de două luni prim-ministru al României. Cinci săptămâni mai târziu, în 24 februarie 2022, Rusia ataca și invada militar Ucraina. „Există o legătură între cele două evenimente, între demersul jurnalistei și cel militar al  lui Vladimir Putin?” mă întrebam într-un editorial scris pe atunci. „Cred că da!”, îmi spuneam tot eu. De ce credeam asta? Uitați, de ce:

„Emilia Șercan este protagonista unui nou scandal. Unul cu o miză mult mai mare. Niște poze în care apare în ipostaze caraghios-deșănțate, de-a dreptul ridicole, dacă este să mă întrebați pe mine, au migrat de pe un dispozitiv de stocare personal, habar nu am cum, către niște site-uri deocheate, zise pentru adulți, din Republica Moldova, și de acolo, în toate cele patru zări ale Internetului, spre deliciul, distracția, sau chiar dezgustul publicului, de la caz la caz, în funcție de gusturile și năzuințele fiecăruia.

Ca și în cazul „Mi-a dat Vîntu bani, de-mi vine să plâng”, Emilia Șercan a venit cu explicații. Ați ghicit, este iarăși victimă. „Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”, este ideea-titlu a explicațiilor găsite și comunicate de jurnalistă: pozele au plecat de la ea, nu știe cum, au ajuns la cineva, nu știe cine, i-a fost fluturată amenințarea că vor fi publicate, nu știe de către cine, a depus la poliție o plângere însoțită de o copie după mesajul de amenințare, după care, pozele au apărut pe site-urile pentru adulți din Moldova și de acolo, urbi et orbi.  Concluzia jurnalistei: Pozele au plecat de la Poliție! De unde și chestia cu kompromatul.

Jurnalista a făcut afirmația potrivit căreia teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, ar include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138, în data de 18.01.2022, iar kompromatul împotriva ei ar fi fost declanșat ulterior publicării acestei informații. Păi, ce rost mai avea? Din moment ce informația cu privire la lucrarea de doctorat plecase deja pe țeavă, ce rost mai avea kompromatul cu pricina? Doar așa, ca să fie răzbunat generalul-premier? Puțin probabil! Eu cred că pe fondul sensibil-orgolios ar jurnalistei s-a aplicat o combinație ceva mai complicată și mai de substanță. Nicolae Ciucă este un militar cu mare experiență practică, trecut prin teatre de operații militare crâncene, pus premier într-o țară NATO tocmai în baza competențelor sale militare, la o dată la care, în cercurile de decizie interne și externe inițiate se știa exact ce urmează să se întâmple în Ucraina și cât de important va fi rolul României în cele ce aveau să vină.

Drept care, jurnalistei i-au fost plasate informațiile cu privire la teza generalului-premier, în vederea publicării lor, cam cu o lună înainte ca armatele lui Vladimir Putin să atace Ucraina, dar scandalul nu a atins cotele scontate, unele care să genereze compromiterea zdravănă a generalului Ciucă și să ducă la demisia sa. Cine ar fi avut un asemenea interes? Răspunsul îl găsim în cele ce au urmat. Pentru că demersul jurnalistei nu a dus la mai nimic, scandalul a fost relansat și intensificat prin publicarea pozelor-kompromat. Unde? Opa! Tocmai pe un site din Republica Moldova. De ce nu, unul chiar din Rusia, ci doar din Republica Moldova? Pentru că atunci autorii combinației prea s-ar fi dat în fapt.

Nu aș crede că jurnalista Emila Șercan este conștientă de rolul pe care l-a jucat și îl joacă în această combinație informativ-operativă tipică serviciilor de informații rusești – operațiune prin care s-a vizat înlăturarea prin compromitere a unui premier-general NATO, dintr-o țară membră NATO, exact din cauza competențelor sale militare. Cred că pur și simplu, a fost foarte bine studiat profilul personajului Emilia Șercan, după care a fost exploatată în orb. În locul jurnalistei, aș medita foarte atent la această ipoteză – este doar o ipoteză, oricât de probabilă ar fi ea – și aș analiza cu foarte mare atenție persoanele și filiera pe care mi-au venit informațiile și documentele. După care, m-aș gândi serios dacă nu cumva, am fost chiar eu unealta cu care s-a comis o tentativă de kompromat, de data asta, unul real, ca în manualele KGB, împotriva generalului NATO, premier al României, Nicolae Ciucă.”

O să mă investighez pe mine, mă 

Revenind la dezvăluirea din Turnul Sfatului, la acea vreme, subiectul a început imediat să se dea de-a rostogolul. Câteva săptămâni mai târziu, ziarul Adevărul a obținut o copie a tezei de licență susținută de Emilia Şercan. Potrivit acesteia, jurnaliștii au descoperit ceea ce se așteptau, dar nu le venea să creadă:

„Paragrafele despre care „Turnul Sfatului“ a spus că ar fi suspecte de plagiat se regăsesc și în copia conformă cu originalul, pe aproximativ zece pagini din cele 90 ale lucrării. Emilia Şercan nu a putut fi contactată pentru a-și prezenta punctul de vedere, până la publicarea acestui material. În cursul săptămânii trecute, ea s-a deplasat la Sibiu pentru a-și verifica lucrarea. Ulterior acestui episod, Emilia Şercan nu a mai dorit să facă vreo declarație publică, anunțând că are în curs de derulare o investigație proprie.”

Și așa a rămas, că va face o investigație proprie. De atunci au trecut cinci ani. Am mai spus și asta, m-am cam săturat să primesc lecții de civism de la video-chatiste, de luptă împotriva corupției să se ocupe generali SRI milionari și procuroare analfabete, proiectul România Educată să fie inițiat de un președinte incapabil să se exprime corect în limba țării pe care a fost pus să o călărească și de plagiate să se ocupe o plagiatoare.

Cu un an înainte, în data 12.10.2016, Emilia Șercan confirma pe Facebook acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi:

„Teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi ridică o serie de suspiciuni şi are multe greșeli și omisiuni. Aceasta este evaluarea mea. Analiza pe care o veți citi în acest text nu este o analiză exhaustivă a tezei de doctorat a LCK, ci este o analiză a apărării folosite de LCK în 2012 în fața acuzațiilor de plagiat.

În documentele pe care LCK le-a făcut publice la Europa FM acum aproape două săptămâni am găsit exact același gen de scuze folosit și de alte persoane acuzate de plagiat (Ponta, Oprea, Tobă) motiv pentru care m-am uitat să văd dacă scuzele șefei DNA stau în picioare. Și nu prea stau. De exemplu, niște pagini copiate de LCK din Damian Miclea au fost copiate și de Loredana Radu, nepoata lui Oprea și avocata lui Victor Ponta, în teza ei.

Sunt conștientă că susținătorii LKC mă vor condamna pentru că am scris acest text, iar acuzatorii și contestatarii ei se vor folosi de acest text, însă eu cred că este un articol necesar pentru că subiectul plagiatelor l-am abordat și până la Laura Codruţa Kovesi și am de gând să-l abordez în continuare.” I-a trecut gândul! Să vedem cum!

Pentru asta, ne întoarcem în timp, la cartea „Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații”, lansată de Emilia Șercan, tocmai când Turnul Sfatului o dădea în fapt cu plagiatul din teza de licență. Potrivit anunțului făcut „...subiectul plagiatelor l-am abordat și până la Laura Codruţa Kovesi și am de gând să-l abordez în continuare.” ar fi fost de așteptat ca subiectul de plagiat „Kovesi” să figureze la loc de cinste în carte. Nici pomeneală! În cartea Emiliei Șercan, publicată de Editura Humanitas, adică de Gabriel Liiceanu, nu apare absolut nimic despre teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Nici măcar un rând.

Kovesi, dispărută din Fabrică

Dar cum Emilia Șercan și-a consacrat o imagine de om cinstit, pentru care vorba este vorbă, eu cred că atunci când a predat monumentala lucrare la editura Humanitas, un capitol era dedicat plagiatului din teza Laurei Codruța Kovesi, însă acesta a fost cenzurat prin eliminare de către Gabriel Liiceanu. Repet, așa cred eu! Este de înțeles de ce, dacă ținem cont de pasiunea pe care patronul fostei Edituri Politice o nutrește pentru fosta șefă a Gestapoului românesc poreclit DNA. Pentru Gabriel Liiceanu, Laura Codruța Kovesi  este Slujirea pură, l-am citat, este visul și idealul său de viață.

Drept care, este de bănuit că și Gabriel Liiceanu, prin cenzurarea Emiliei Șercan, ca și Sorin Ovidiu Vîntu, prin căldarea cu bani pe care i-a vărsat-o-n cap, ca și cel care i-o fi scris lucrarea de licență, dar mai comod așa, copiind-o după alții, ca și cel care a turnat-o la Turnul Sfatului, ca și Iubi care i-a făcut poze în baie, cu morala la vedere, ca să dea drumul apoi la pozele cu pricina către Net, ei bine, toți ăștia au Kompromat-o pe Emilia noastră, adică a lor, în serie, din toate pozițiile, de i-au făcut deontologia praf. Dar și ei i-a plăcut!

În final, ce să zic? Nu am scris pentru faimă, glorie sau recunoaștere publică. Am scris pentru că asta face un ziarist de investigație-descoperă ilegalități și le face publice. Nu, nu eu spun asta, ci este un citat din Emilia Șercan, un fragment din cartea ei, „Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații”. Este, că v-am păcălit? Nici plagiatul din lucrarea de licență nu l-a comis pentru faimă, ci pentru a putea ajunge în baza lui, printre altele, cadru didactic universitar al Departamentului de Jurnalism al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, la stat, pe bani de la buget, adică, de la mine și de la tot restul contribuabililor.

Mă aștept acum, așa cum este de așteptat din partea unei amazoane care veghează Cetatea, să o ia la fugă din Universitatea București, după ce își depune demisia, la fel cum a tulit-o din emisiunea Eugeniei Vodă, exclamând tot ca atunci: „Sunt o impostoare!”