Mircea Badea, Mihai Gâdea și Victor Ciutacu, dați în judecată din cauza alegerilor de la Sectorul 1. De ce sunt acuzați
- Maria Miron
- 7 iulie 2022, 15:35
Mircea Badea, Mihai Gâdea și Victor Ciutacu, precum și posturile Antena 3 și, respectiv, România TV, formează obiectul unui dosar deschis de șeful Biroului Electoral Sector 1, procurorul Nicolae Sprîncu. Acesta cere despăgubiri uriașe pentru că, acuză el, a fost denigrat de cei trei.
În toamna anului 2020, la scurtă vreme după alegerile locale, Sectorul 1 a fost centrul unui scandal izbucnit după ce PSD a cerut anularea alegerilor, acuzând că membrii USR-PLUS și primărița Clotilde Armand ar fi furat din voturi.
Badea, Gâdea și Ciutacu, dați în judecată de președintele Biroului Electoral Sector 1
Clotilde Armand, edilul Sectorului 1, a respins acuzațiile spunând că nu a existat o fraudare a alegerilor și că în imaginile difuzate în presă cu sacii de voturi este surprins inclusiv președintele Biroului Electoral Sector 1 (BES 1), procurorul Nicolae Sprîncu.
Acum, Sprîncu a decis să-i dea în judecată pe Mihai Gâdea, Mircea Badea și Victor Ciutacu, cerând despăgubiri uriașe. Pe lângă cei trei, posturile la care lucrează aceștia, anume Antena 3 și România TV, sunt chemate să răspundă în solidar pentru acuzațiile de denigrare.
„Ne-a dat în judecată (și) procurorul Sprîncu, șeful biroului electoral de la Sectorul 1; la doi ani de la alegeri. Pe scurt, Ciutacu, Gâdea și Badea, România TV și Antena 3. Vrea câte 25.000 euro de la fiecare dintre noi și câte 75.000 euro de la posturile TV. Cică l-am denigrat premeditat și concertat, ăsta e rezumatul acțiunii.
Lucrarea a fost făcută de Nicoleta Popescu, avocata lu’ Kovesi, ca să nu mai existe dubii. Uite-așa am ajuns iar coleg, acum în boxa acuzaților, cu Mihai și Mircea. Ne vedem în instanță”, a transmis Victor Ciutacu.
Sprîncu acuză televiziunile de inducerea în eroare a publicului
În 2020, BES 1 acuza că posturile de televiziune nu au făcut altceva decât să inducă publicul în eroare, atunci când au decis să prezinte imaginile cu sacii de voturi. La acea vreme, procurorul Nicolae Sprîncu spunea că este vorba despre o „denaturare în scopul inducerii în eroare a publicului”, subliniind faptul că niciun sac cu voturi nu fusese scos din încăperea securizată.
„Facem precizarea că toţi membrii Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1 şi-au desfăşurat activitatea în mod continuu, începând cu data de 27.09.2020, ora 06.00 şi până la data de 29.09.2020, în jurul orei 03.00.
Activitatea a fost reluata la data de 29.09.2020, în jurul orei 09.30 şi s-a finalizat la data de 30.09.2020, în jurul orei 01.30. În perioada dintre 29.09.2020, ora 03.00 şi 30.09.2020, ora 09.30, în care sediul Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1 a fost închis, acesta a fost păzit de către o persoană din cadrul Jandarmeriei.
Mai mult, pentru a evita orice suspiciune, împreună cu jandarmul au stat atât membrul Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1 din partea PSD, cât şi doi candidaţi din cadrul USR”, anunța Biroul Electoral din Sectorul 1, în anul 2020.