Nepotul Regelui Mihai și-a botezat fiul la Alba Iulia. A ales catedrala în care a fost încoronat bunicul său. Foto
- Simona Suciu
- 1 iulie 2022, 16:47
Fostul principe Nicolae și soția sa Alina Binder și-au botezat fiul Mihai. Cel mic a fost creștinat în catedrala în care străbunicul său a fost încoronat Rege al României.
Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai și soția sa, Alina Binder, și-au botezat fiul, care poartă numele suveramului României, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Mai multe imagini de la eveniment au fost postate pe rețelele sociale.
„Data de 18 iunie 2022 va rămâne mereu în inima familiei mele. În această zi, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia s-a săvârșit Taina Sfântului Botez fiului nostru, Mihai.
În urmă cu 100 de ani, la 15 octombrie 1922, a avut loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, la catedrala construită special pentru acest moment solemn. Faptul că fiul nostru a devenit creștin în aceeași catedrală unde străbunii săi au fost unși drept Regi ne onorează profund“, a scris pe Facebook, fostul Principe Nicolae.
Alegere simbolică
Orașul Alba Iulia a fost ales și pentru că Regele Mihai a purtat titlul de voievod al acestui oraș. „Bunicul meu, Regele Mihai, a purtat titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Iată încă un element pentru care, împreună cu soția mea Alina-Maria de Roumanie, am dorit ca botezul strănepotului său să fie săvârșit la Alba Iulia, ținând legătura între trecut, prezent și viitor in acest loc cu o încărcătură simbolică deosebită.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această zi atât de specială, împreuna cu nașii noștri, Liviu și Simona Popescu, sora mea Elisabeta-Karina de Roumanie, cumnatul meu Mihai, socrii mei, Rodica și Heinz Binder și, nu în ultimul rând, mulțumim localnicilor pentru primirea călduroasă și pentru urările deosebite pe care ni le-au adresat!“, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Imagine istorică
În dreptul unei imagini cu mai mulți invitați, Alina Binder a scris „Poză istorică. Brătianu, Cantacuzino, Ghyka, Draghici, Florescu alături de nepoții Regelui Mihai“. În acea imagine soția fostului Principe Nicolae apare ținându-l în brațe pe proaspărul botezat, în timp ce fiica cea mare a cuplului stă în brațele lui Mihai Ghyka, potrivit a1.ro.