Măsuri de raţionalizare a apei în mai multe regiuni din Italia, pe fondul caniculei ce a cuprins vestul Europei

Măsuri de raţionalizare a apei în mai multe regiuni din Italia, pe fondul caniculei ce a cuprins vestul EuropeiSursa: Pixabay

Țările din Vestul Europei sunt afectate, în aceste zile, de un val de aer fierbinte african, sosit mult mai devreme faţă de alţi ani.

La Biarritz, în sudul Franţei, s-au înregistrat aproape 43 de grade Celsius, un nou record. În Spania, temperaturile au fost şi mai mari, fiind şi aici emise alerte de tip cod roşu.

Incendii de vegetație în Spania și Germania

Pompierii luptă cu mai multe incendii care au devastat zeci de mii de hectare de vegetaţie.

Şi în Germania, temperaturile s-au apropiat de 37 de grade, iar un incendiu a mistuit 60 de hectare de terenuri lângă Berlin. Italia este şi ea victima caniculei.

Restricții la apă, în Italia

În regiunile Lombardia şi Piemonte, din nordul Italiei, s-a ajuns la raţionalizarea apei potabile, din cauza secetei extreme.

Astfel, de la ora şase dimineața până la miezul nopţii, în localitatea Tradate din provincia Varese este interzisă udarea grădinilor și a livezilor, spălarea mașinilor și umplerea cu apă a piscinelor.

Măsuri similare ar putea fi aplicate, începând de săptămâna viitoare, și în alte localități din regiunea Lombardia, afectată puternic de secetă.

Ordonanța semnată de primarul din Tradate urmărește limitarea risipei de apă potabilă și prevede amenzi cuprinse între 25 și 500 de euro pentru cei care nu respectă regulile.

Cele mai afectate regiuni

În afară de Lombardia, foarte afectată de caniculă, cu 25 de orașe în care apa potabilă ar putea fi raționalizată, este și provincia Bergamo. În contextul în care situația devine tot mai critică pe întreg teritoriul, regiunea a solicitat deja să fie declarată stare de urgență, din cauza secetei care compromite deja recoltele.

Regiunea Piemonte este în aceeași situație, numai în estul regiunii fiind 11 orașe în plină alertă roșie, cu cisterne care aduc apă și închiderea distribuției pe timp de noapte.

În provincia Savona, în schimb, au fost emise ordonanțe prin care populația este invitată să folosească apa doar pentru uz casnic, fără a uda grădinile, evitându-se orice risipă posibilă, cu prevederea raționalizării apei la anumite ore și redeschiderea acesteia doar atunci când este nevoie, dimineața, la prânz și seara, după care este închisă.

Ne puteți urmări și pe Google News