Efectul imitației, o problemă majoră în SUA. Autoritățile se tem că masacrul de la Școala din Texas s-ar putea repeta

Efectul imitației, o problemă majoră în SUA. Autoritățile se tem că masacrul de la Școala din Texas s-ar putea repeta Breaking News. Masacru în Texas. Cel puțin 19 copii și doi adulți, omorâți la o școală din Statele Unite. Sursa foto: https://www.ucisd.net/domain/118

Departamentul Securităţii Interne al SUA avertizează că astfel de tragedii ar putea inspira și alți atacatori în lunile următoare. Alerta vine după ce mai multe mesaje care încurajează violența au apărut pe forumurile din Statele Unite.

Masacrul de la școală din Texas, în urma căruia 19 copii și doi profesori au fost uciși, ar putea inspira alte atacuri similare, avertizează Departamentul Securităţii Interne al SUA într-o actualizare a unui buletin de alertă antiteroristă.

„Baia de sânge de la 24 mai de la Uvalde (statul Texas), unde au fost ucise 21 de persoane, a fost salutată pe forumuri pe Internet cunoscute în promovarea extremismului intern şi teoriilor complotului, de către indivizi care au încurajat la repetarea acesteia.

Alţii au pretins că a fost vorba despre o înscenare organizată de către Guvern cu scopul de a impune o adoptare a unor măsuri de reglementare a armelor de foc“, avertizează Departamentul Securităţii Interne, relatează agenția AFP, citată de news.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Efectul imitației

Cercetătorii spun că atacurile care sunt intens mediatizate au tendința să inspire și alți atacatori, fiind vorba despre un efect al imitației.

Potrivit acestei actualizări a buletinului de alertă, acest efect s-a manifestat în atacul rasist din 16 mai, de la Buffalo, în statul New York, unde afroamericani au fost împușcați într-un supermarket.

Autorul acestui atac, un tânăr adept al supremaţiei albilor a declarat că a fost ”inspirat” de un asalt la două moschei în Noua Zeelendă, în 2019, mai scrie departamentul american.

„Un val recent de atacuri sângeroase a arătat că Statele Unite se confruntă cu o ameninţare internă complexă şi dinamică, iar aceasta poate deveni şi mai dinamică în lunile următoare.

O hotărâre a Curţii Supreme privind dreptul la avort, aşteptată la sfârşitul lui iunie, o schimbare a regulamentului la frontiera de sud, urmată de o creştere a venirii unor imigranţi şi alegerile de la jumătate de mandat, în noiembrie, riscă să fie folosite pentru a justifica acte de violenţă“, se mai arată în buletinul de alertă.

Alertă internă

Departamentul Securităţii Interne, înfiinţat în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, publică cu regularitate acest tip de avertismente, însă până nu demult acesta vizau amenințară externe.

Primul buletin care pune accentul asupra ameninţării interne a fost publicat în ianuarie 2021, după ce susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul. Acesta este al doilea buletin care vizează probleme interne ce ar putea duce la noi tragedii în SUA.