Bucureștiul, 3 milioane de locuitori în timpul săptămânii. „Manhattan-ul Europei de Est”

Bucureștiul, 3 milioane de locuitori în timpul săptămânii. „Manhattan-ul Europei de Est” Sursa: Arhiva EVZ

Dacă Manhattan este capabil să găzduiască un flux de 1,6 milioane de navetiști pe zi în cartierele și suburbiile exterioare, Bucureștiul are 700.000 de persoane care lucrează aici având domiciliul în alt județ. Navetiștii aproape că dublează populația în timpul zilei din Manhattan, potrivit ultimului recensământ, iar capitala României nu este departe de acest lucru.

România este plină de navetişti. În toată ţara sunt, în prezent, aproximativ 2 milioane de oameni care muncesc sau învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu, iar în Bucureşti sunt cei mai mulţi. Un raport al Băncii Mondiale arată că o treime dintre angajaţii din Capitală vin zilnic la serviciu de la o distanţă de până la 100 de kilometri. Cu mașina personală, cu microbuzul şi cu trenul.

Mai mult, numărul de navetiști din județele Teleorman, Ialomița, Giurgiu sau Călărași spre București aproape s-a triplat în ultimii 10 ani, potrivit unui studiu realizat recent. Locuitorii acestor județe au devenit dependenți de locurile de muncă din Bucureşti.

Bucureştiul poate fi comparat cu Manhattan când vine vorba de navetiști

După Bucureşti, cei mai mulţi navetiști ajung în Piteşti, Constanţa, Timişoara sau Cluj-Napoca, arată statisticile. Cu toţii vin din zone mai slab dezvoltate pentru un loc de muncă mai bine plătit. De luni până vineri începând de la primele ore ale diminuații se pot vedea coloane de microbuze, autobuze şi maşini personale care se îndreaptă spre Capitală pentru muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ultimele statistici, în Manhattan intră zilnic intră 1,6 milioane de navetişti, iar în 3 Bucureşti sunt 700.000 de persoane care lucrează şi care au domiciliul în alt judeţ. Raportat la populaţia activă din judeţele respective, Bucureştiul a reuşit performanţa de a atrage aproape jumătate din aceasta din judeţul Giurgiu spre exemplu, mai bine de o treime din Călăraşi şi un sfert din Ialomiţa, Teleorman sau Dâmboviţa, judeţe unde cele mai multe localităţi se află la circa o oră - o oră şi jumătate cu maşina personală, pe o rază de circa 100 de kilometri.

Bucureștiul este orașul care atrage cel mai mare număr de navetiști din țară

În afară de faptul că numai orașul generează aproximativ 25% din PIB-ul național și peste 1,1 milioane de locuri de muncă, acesta este nucleul zonei cu cea mai mare densitate de populație și de întreprinderi. Zona de captare a capitalei se întinde până la 100 km (de exemplu, până în partea de nord a județului Teleorman), în special în zone ușor accesibile, cu dezvoltare economică precară. Salariul mediu lunar net în București este cel puțin dublu față de cel din majoritatea județelor învecinate (Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman), făcându-l atractiv și pentru naveta pe distanțe mari.

Mai trebuie spus că angajaţii cu cele mai mari salarii sunt cei din Bucureşti, Cluj şi Timiş, iar cei care câştigă cel mai prost sunt cei din Teleorman, Caraş-Severin şi Maramureş, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

Topul celor mai mari salarii din ţară

Angajaţii din Bucureşti au încasat, în medie, câte 4.612 de lei net pe luna octombrie 2021, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi lună din anul 2019. Cei din Cluj au ajuns la un salariu mediu net de aproape 4.300 de lei, în creştere cu 22% faţă de octom­brie 2021, perioada de dinaintea pandemiei, iar cei din Timiş au depăşit 3.830 de lei, în creştere cu 23% faţă de octombrie 2021.

În topul judeţelor cu cele mai mici salarii medii înregistrate la nivelul lunii octombrie din anul trecut se află Teleorman, cu 2.674 de lei net în octombrie 2021, în creştere cu 12% faţă de de aceeaşi lună din anul 2019, Caraş-Severin, cu 2.687 de lei net, în creştere cu 9%, Maramureş, 2.713 de lei net, plus 8%, Suceava, cu 2.716 lei net, în creştere cu 9% faţă de octombrie 2019 şi Bistriţa-Năsăud, cu un salariu mediu net de 2.731 de lei, în creştere cu 8% în perioada menţionată.