Accident grav în Prahova. O mamă și fetița sa au fost spulberate de o mașină. Fetița nu a avut nicio șansă și a murit pe loc

Accident grav în Prahova. O mamă și fetița sa au fost spulberate de o mașină. Fetița nu a avut nicio șansă și a murit pe locSursa foto: ISU Prahova

Un accident cumplit s-a produs în această dimineață în comuna Plopu din județul Prahova. O mamă și fetița ei au fost spulberate de o mașină în timp ce încercau să treacă strada. Fetița a murit pe loc, iar mama se află în stare gravă la spital.

O mamă și fiica sa au fost spulberate joi dimineață de o mașină, în timp ce încercau să treacă strada. Accidentul s-a produs într-o comună din Prahova. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și Poliția și pompierii. S-a cerut și intervenția elicopterului SMURD, starea mamei fiind extrem de gravă. Din păcate, fetița nu a mai avut nicio șansă, murind pe loc.

Potrivit informațiilor oferite de autorități, fetita care și-a pierdut viața în cumplitul accident are vârsta de 8 ani. Mama sa, în vârstă de 33 de ani este în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral și fractură deschisă la picior.

”La data de 12 mai, în jurul orei 7.30, în comuna Plopu, pe DJ 102 E, s-a produs un accident rutier.

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, în timp ce se afla la volanul autoturismului, la intrare în comuna Plopu, a surprins și accidentat 2 pietoni care se aflau în traversarea părții carosabile.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, femeie în vârstă de 48 de ani și decesul minorei de 8 ani.

În acest moment traficul este restricționat din cauza stâlpului care este căzut pe partea carosabilă.

În cauză, poliţiştii efectuează verificari pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, anunță Poliția.

Accident cu două victime în Neamț

Miercuri seara, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 2. În urma coliziunii, ambii șoferi au fost răniți. Accidentul s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 20:20.

„În jurul orei 20:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85 în comuna Săbăoani.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu medic de la SAJ.

În accidentul rutier au fost implicate două autoutilitare în care se aflau doar conducătorii auto. În urma impactului, unul din conducătorii auto a rămas încarcerat.

Cu ajutorul echipamentelor specifice și a tărgii lopată pompierii au scos din autoturism un bărbat de 35 de ani, conștient, cu politraumatisme. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.

Celălalt conducător auto, un bărbat de 35 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Roman. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a declarat Lt. Popa Irina, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Ne puteți urmări și pe Google News