Pericol uriaş la graniţa României! S-a activat planul de urgență. Autoritățile se tem de mişcarea lui Vladimir Putin

Pericol uriaş la graniţa României! S-a activat planul de urgență. Autoritățile se tem de mişcarea lui Vladimir PutinSursa foto: Dreamstime.com

Autoritățile din Republica Moldova au fost nevoite să apeleze la planul de urgență! Din cauza războiului din Ucraina, granița cu România este în pericol și nimeni nu știe ce va urma. S-au luat mai multe măsuri pentru a face față tuturor scenariilor.

Republica Moldova a anunțat miercuri, 4 mai, că a elaborat planuri de urgență pentru o serie de scenarii pesimiste cu privire la intențiile Rusiei după invazia din Ucraina, mai ales că au crescut serios tensiunile în ultima perioadă cu privire la regiunea Transnistria.

Republica Moldova a transmis că a elaborat planuri de urgență pentru scenarii „pesimiste” pe fondul temerilor că ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina.

În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri alături de președintele Consiliului European, Charles Michel, Maia Sandu a transmis că Moldova nu vede o amenințare „iminentă”, în ciuda „provocărilor” separatiștilor pro-ruși din Transnistria.

“Avem planuri de urgență pentru astfel de scenarii, care sunt mai puțin optimiste sau care sunt pesimiste”, a transmis președintele Republicii Moldova.

UE ajută Republica Moldova

UE va ajuta armata Republicii Moldova, fiind convinși că Vladimir Putin va anunță pe 9 mai o mobilizare completă a rezerviștilor pe frontul din Ucraina.

Sursa foto: Kremlin

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a fost în Moscova, la doar câteva zile după tensiunile din regiunea separatistă transnistreană. Cu toate astea, oficialii din Republica Moldova sunt convinși că Vladimir Putin va continua atacurile.

„În ceea ce privește securitatea și apărarea, vom sprijini Moldova să-și întărească apărarea și să reușească să facă față consecințelor agresiunii ruse din Ucraina. Anul trecut, am anunțat un ajutor de șapte milioane de euro pentru echipamente, tehnică medicală și inginerie armată prin ‘Măsurile din cadrul Facilității europene pentru pace’.

Iar în acest an plănuim să creștem sprijinul nostru pentru Moldova cu noi ajutoare militare”, a explicat Charles Michel, președintele Consiliului European.

Acesta a garantat sprijinul Bruxelles-ului pentru Republica Moldova, iar șefa Comisiei Europene a dezvăluit cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva lui Putin.

„Am decis să sprijinim voința liber exprimată a unor țări precum Moldova de a-și consolida legăturile cu UE și de a-și depune candidatura pentru aderare. Desigur, este un proces complex, dar vrem să sprijinim Moldova pentru a îndeplini condițiile, și asta imediat”, a mai transmis Charles Michel.