Noi informații despre managerul de la Gazprom, în vârstă de 37 de ani, găsit mort în stațiunea preferată de Putin. Este a patra moarte ciudată a unei persoane din conducerea Gazprom

Noi informații despre managerul de la Gazprom, în vârstă de 37 de ani, găsit mort în stațiunea preferată de Putin. Este a patra moarte ciudată a unei persoane din conducerea GazpromSursa: Wikimedia

Andrei Krukowski, directorul staţiunii de schi a gigantului rus, a murit în condiții suspecte. Varianta oficială este că bărbatul ar fi căzut de pe o stâncă. Este a patra moarte ciudată a unei persoane din conducerea Gazprom. Dacă în acest caz se spune că a fost un accident, celelalte trei decese au fost catalogate drept sinucideri.

Încă un manager din cadrul gigantului rus Gazprom și-a pierdut viața în condiții suspecte. Andrei Krukowski, directorul staţiunii de schi a gigantului rus ar fi căzut de pe o stâncă. Autoritățile au catalogat decesul acestuia drept un accident.

Incidentul s-a petrecut la Soci, staţiunea preferată a lui Vladimir Putin, pe care Krukowski o conducea din 2019. Bărbatul de 37 de ani a fost transportat la spital, însă a decedat duminică, din cauza rănilor, informează agenția TASS.

„Andrei iubea munții și își găsea pacea în ei. S-a dedicat în întregime muncii. Îi plăceau schiul și drumețiile pe munte” – a scris serviciul de presă al Krasnoj Polana pe canalul Telegram, potrivit „Kommersant”.

Sinucideri suspecte

Acesta este ultimul deces dintr-un lung șir de morți suspecte ale unor persoane din conducerea Gazprom, dar și a unor oligarhi ruși. Anchetatorii au concluzionat că decesele au fost sinucideri.

Pe 30 ianuarie 2022, un director executiv de la Gazprom a fost găsit fără suflare într-o cabană din satul Leninski, lângă Leningrad. La fața locului a fost găsit un bilet de adio, a anunațat  RenTv.  Bărbatul a fost identifcat ca fiind Leonid Shulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest.

La nici o lună distanță, un alt director executiv a decedat în același sat. Alexander Tiulakov a fost găsit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit Novaya Gazeta, un ziar rus independent. Publicația a raportat că acesta s-a sinucis.

Potrivit unei surse din KP-Petersburg, familia susține că, de la un timp, Alexander Tyulakov avea un comportament schimbat şi se gândea des la pensionare.

Autorităţile spun că bărbatul avea un bilet în buzunarul din spate al pantalonilor, bilet pe care soția sa nu a vrut să-l citească, a declarat o sursă pentru KP-Petersburg.

Morți trase la indigo

În luna aprilie, fostul vicepreședinte al Gazprombank, Vladislav Avaev și familia acestuia au fost găsit moți. Potrivit anchetatorilor ruși, bărbatul în vârstă de 51 de ani, și-ar fi împușcat soția și fiica minoră în vârstă de 13 ani, apoi s-a spânzurat. Potrivit anchetatorilor, totul ar fi pornit de la un conflict în familie.

La doar câteva zile, într-un incident tras parcă la indigo a decedat și oliharhul rus Serghei Protosenia, fostul director al producătorului de gaze Novatek. Acesta a fost găsit decedat în locuința sa situată la nord Barcelova, iar cadavrele soției și fiicei sale au fost găsite în apropiere. Fiica lui Serghei Protosenya, în vârstă de doar 18 ani, dar și soția lui, în vârstă de 51 de ani au fost găsite înjunghiate cu brutalitate, în vreme de oligarhul rus s-ar fi spânzurat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News