Prima reacție a lui Donald Trump după ce pe Elon Musk a cumpărat Twitter
- Emma Cristescu
- 27 aprilie 2022, 08:12
Donald Trump a avut o primă reacție după ce Twitter a fost luat de Elon Musk. Fostul președinte SUA l-a felicitat pe miliardar, dar anunță că va rămâne fidel rețelei Truth Social.
Internauții au fost foarte curioși să afle dacă Donald Trump revine pe Twitter după ce a fost cumpărat de Elon Musk. Chiar dacă miliardarul dorește o platformă liberă și fără limite, fostul președinte nu mai vrea să se întoarcă la această aplicație.
”Sper ca Elon să cumpere Twitter, pentru că îl va îmbunătăți și este un om bun, dar eu voi rămâne pe Truth Social”, a declarat fostul președinte pentru Fox News, scrie Cbsnews.
Truth Social este platforma de socializare făcută chiar de Trump Media and Technology Group. Donald Trump a declarat că aplicația lui este ”mult mai bună decât pe Twitter” și că nu mai are nevoie de altceva.
Trump nu mai vrea să audă de Twitter
”Concluzia este că nu mă întorc pe Twitter”, a spus el, adăugând că Truth Social este o platformă ideală pentru fanii săi.
Donald Trump a fost un mare fan Twitter de-a lungul președinției sale, dar fostul președinte SUA a primit interdicție în urma atacului din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA. Ofițerii platformei i-au suspendat contul pentru postările nepotrivite.
Twitter a declarat că Trump a fost șters de pe platformă ”din cauza riscului de a instiga în continuare la violență”.
Fostul președinte a avut activitate pe Twitter în săptămânile dintre alegerile prezidențiale din 2020 și insurecția din 6 ianuarie pentru a îi ruga pe fani să meargă la Washington și să protesteze pentru alegerile care nu au fost pe placul lui.
Trump nu are încă cont pe Truth Social, deși Devin Nunes, un fost congresman din California, care este CEO al Trump Media and Technology Group, a garantat că ”se va alătura în curând”.
Acesta a dezvăluit că Twitter și Facebook le cenzurează opiniile oamenilor și că au prea multe interdicții.
Elon Musk a dat 44 de miliarde de dolari pentru Twitter, iar platforma va fi privată.
”Libertatea de exprimare este piatra de temelie a unei democrații funcționale, iar Twitter este piața digitală a orașului unde sunt dezbătute chestiuni vitale pentru viitorul umanității”, a declarat Musk, care are 85 de milioane de urmăritori, într-un comunicat.