Cum vrea Rusia să ocolească sancțiunile. Decizie de ultimă oră referitoare la livrările de gaze
- Simona Suciu
- 27 aprilie 2022, 10:35
Gazprom va aplica decretul lui Vladimir Putin și va cere ca țările europene să plătească gazul rusesc în ruble. Comisia Europeană a avertizat că o astfel de plată încalcă sancțiunile. Rusia amenință cu sistarea livrărilor dacă cerințele sale nu vor fi acceptate.
Rusia a anunțat, marți 26 aprilie, că Gazprom implementează decretul prezidențial privind impunerea plății gazelor în ruble, dar nu a oferit alte detalii referitoare la modul în care Comisia Europeană va aplica planul Rusiei, transmite Reuters.
„Toate contractele cu cumpărătorii de gaze au fost făcute prin Gazprom, așa că Gazprom va publica informații despre rezultatele discuțiilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a cerut ca statele pe care le numește „neprietenoase” să deschidă conturi Gazprombank și să facă plăți în euro și dolari care ar fi schimbați ulterior în ruble. Primele plăți de acest gen sunt așteptate în luna mai.
Rusia vrea să ocolească sancțiunile
Rusia a recurs la această metodă după sancțiunile impuse de Occident în urma invaziei din Ucraina. În plus a amenințat că va sista livrarea gazelor tuturor celor care nu vor respecta cererile Moscovei.
Inițial, cumpărătorii europeni au respins planul Rusiei, dar situația începe să se schimbe. Comisia Europeană a anunțat că plata gazelor în ruble încalcă sancțiunile impuse Rusiei.
Uniper, principalul importator de gaze rusești în Germania, a spus luni că ar putea să plătească pentru livrările viitoare fără a încălca sancțiunile UE.
Ungaria a spus că plănuiește să plătească în euro prin Gazprombank, care va converti sumele în ruble pentru a îndeplini noile cerințe.
Dependenți de gazul rusesc
Rusia livrează aproximativ 40% din necesarul de gaze al Europei. Anul trecut, principalii clienţi ai Gazprom din Europa au fost Germania, care a cumpărat 45,8 miliarde metri cubi de gaze naturale ruseşti, Italia, 20,8 miliarde metri cubi, şi Austria, care a primit 13,2 miliarde metri cubi.
Rusia este principalul furnizor de gaze al Germaniei, fiind responsabilă pentru o treime din necesarul acesteia de gaze, în timp ce Italia importă din Rusia aproximativ 40% din necesarul său, iar Austria aproape 80%.
Noul plan de plată în ruble ar duce însă la scăderea masivă a exporturilor Gazprom, sunt de părere analiștii. Sergei Kapitonov, analist la Energy Centre din cadrul Skolkovo School of Management, este de părere că exporturile Gazprom în Europa ar putea scădea cu 40 - 45 de miliarde de metri cubi în acest an, de la un nivel de aproximativ 150 de miliarde de metri cubi în 2021.