Calendar ortodox, 25 aprilie. Sfântul apostol și evanghelist Marcu, cel care a propovăduit cuvântul lui Hristos
- Maria Miron
- 25 aprilie 2022, 06:15
Astăzi, 25 aprilie, creștinii ortodocși prăznuiesc pe prealăudatul apostol Marcu, care a făcut cunoscut Cuvântul Domnului în Egipt, Libia, Varvaria şi în Pentapole, în timpul lui Tiberiu Cezarul. Apostolul Marcu a scris și o parte din Evanghelie, tâlcuindu-i-o apostolul Petru şi mergând în Cirineea Pentapolei, unde a făcut multe minuni.
Apostolul Marcu a mers din Cirineea Pentapolei înspre Alexandria cea dinspre Faros, iar de acolo înspre Pentapole, pretutindenea făcând minuni și încununând Biserica lui Hristos cu hirotonii de episcopi.
Apostolul Marcu, propovăduitorul cuvântului lui Hristos
Apoi a mers înapoi în Alexandria, unde se petrecea cu fraţii de lângă mare, la Vucoli, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.
Acolo fiind, închinătorii idolilor nu au putut suferi credința tot mai sporită în Hristos a apostolului Marcu, căci l-au legat cu ştreanguri şi apoi l-au târât, iar carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşia pământul.
Apostolul Marcu a fost închis în temniță, acolo unde Domnul i s-a arătat, spunându-i mărirea ce avea să primească. Când se făcu zi, iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi aşa zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul Domnului.
Sfântul Gheorghe nu va mai fi sărbătorit pe 23, ci pe 25 aprilie
Anul acesta, ziua Sfântului Gheorghe coincide cu Marea Sâmbătă, iar canoanele bisericești spun că în această situație sărbătoarea sfântului trebuie mutată în a doua zi de Paște. Un milion de români poartă numele Sfântului Gheorghe.
„Anul acesta, ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe coincide cu Sfânta și Marea Sâmbătă, zi în care credincioșii ortodocși de pretutindeni sunt chemați să-și îndrepte atenția spre lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos săvârșită în această zi, în care a stat cu trupul în mormânt, dar cu sufletul s-a coborât în iad și a eliberat de acolo sufletele drepților ținute până atunci în întuneric, apoi a deschis raiul, făcându-l accesibil tuturor celor ce vor crede în El“, a explicat pentru Basilica.ro Arhim Chiril Lovin, coordonatorul Departamentului Carte de cult al Patriarhiei Române.
Pentru că în Marea Sâmbătă se țin slujbe speciale, pomenirea Sfântului Gherorghe se va face în Săptămâna Luminată. „În calendarul pe anul 2022, pomenirea Sfântului Gheorghe a fost mutată integral pe data de 25 aprilie, deoarece atunci se va săvârși slujba (Vecernia și Utrenia), precum și Sfânta Liturghie (cu lecturile adecvate) pentru pomenirea Marelui Mucenic. În această zi de bucurie pascală își vor serba onomastica cei care-i poartă numele”, a mai explicat Arhim Chiril Lovin.
Sfântul Gheorghe, ucis pentru credința sa în Hristos
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.
Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.