Tradiții și superstiții în a doua zi de Paște! Ce este total interzis să faci astăzi. Vei avea mare ghinion
- Maria Miron
- 25 aprilie 2022, 07:30
Cea de-a doua zi de Paște se mai numește și Lunea Luminată, o zi în care se crede că porțile Raiului s-au deschis și au rămas așa până la momentul Înălțării Domnului. Această zi sfântă este împrejurată de tradiții, credințe și superstiții, deosebit de importante pentru moștenirea creștină strămoșească.
Există credința că în această zi de Paște oamenii care mor nu mai trec prin Judecata Divină, ajungând direct în Rai. De altfel, cei care se nasc în această zi se consideră binecuvântați, căci exită credința că vor avea o viață plină de lumină și har.
Tradiții și superstiții în a doua zi de Paște
În a doua zi de Paște, femeile stropesc casa cu agheasmă, pentru a alunga spiritele rele. Mai mult, rudele trebuie să se viziteze în această zi, iar gazdele trebuie să le ofere ceva de băut.
Tot azi se „umblă cu pască”, astfel că rudele care vin în vizită sunt vestitori ai Învierii Mântuitorului. Se obișnuiește ca finii să meargă în vizită la nașii lor, însoțiti de merinde precum pască, colaci sau ouă roșii.
În tradiția populară, nașii îi ospătează pe fini, mergând apoi la hora satului, sărbătorind Învierea.
Astăzi se ciocnesc ouăle „cap cu dos”, iar prin casă gospodinele nu mătură și nici nu gătesc. În unele zone ale țării, tinerii își stropesc cu apă alesele inimii. Fetele, la rândul lor, îi stropesc pe băieți cu parfum de această dată, în ziua a treia a Paștilor, conform tradițiilor strămoșești.
Junii merg la casele fetelor nemăritate
Obiceiul stropitului se practică în Transilvania în a doua zi de Paşte, iar în Şcheii Braşovului este păstrat de sute de ani şi transmis mai departe de unul dintre cele şapte grupuri de juni. A doua zi de Paşte, tinerii, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, se adună la Biserica „Sf. Nicolae" din Şcheii Braşovului, de unde pleacă spre casele fetelor nemăritate. Ei poartă pălării negre din catifea împodobite cu panglici tricolore, cămaşă albă cu creţuri până la genunchi, flanel cu mâneci acoperit cu un laibăr de culoare vânăt închis şi cizme.
În fruntea alaiului merg lăutarii, iar junii încing hore, spun strigături şi cântă tot drumul până la casele fetelor. Când ajung la tinerele nemăritate, le stropesc cu apă. Aici sunt serviţi cu ouă roşii, vin, iar fetele le prind câte o floare la butonieră. Ritualul stropitului se termină seara târziu, după ce junii au trecut pe la toate casele fetelor nemăritate. Pe vremuri, fetele erau udate cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului.
„Plugarul”, una dintre cele mai vechi sărbători
Un alt obicei în a doua zi de Paşte este „Plugarul", care se sărbătoreşte în satul Vad din comuna braşoveană Şercaia, dar şi în alte sate din zona etnografică a Ţării Făgăraşului, fiind una dintre cele mai vechi sărbători cu caracter agrar.
„Plugarul" este o serbare folclorică specifică, la care participă toată suflarea satului, rolul principal revenindu-i tânărului care a ieşit primul la arat. Ceremonialul începe cu alegerea plugarului, apoi fetele împletesc legături din grâu verde, cu care va fi împodobit acesta.
Serbarea începe cu căutatul plugarului, care se ascunde în gospodăria sa, iar când este găsit este împodobit cu legăturile de grâu împletite de fete, urcat pe o grapă de lemn şi purtat de feciori până la râul din sat. Aici este scufundat cu tot cu grapă de patru ori în râu. Plugarul îi stropeşte şi el cu apă pe cei adunaţi pe malul râului. După acest ceremonial, alaiul de feciori se întorc în sat şi petrec până seara târziu.
Sărbătoarea celor mai harnici tineri ai satului
În comuna Şuşag, judeţul Alba, există un obicei despre care localnicii spun că este unic în România. Este vorba despre „statul la vase”, tradiţie ce se păstrează încă pe Valea Sebeşului. În cea de-a doua zi de Paşte, tinerii căsătoriţi în ultimul an trebuie să se îmbrace în haine populare de nuntă şi să stea la masă în curtea bisericii din localitate, aşteptând ca rudele şi prietenii să le aducă diverse cadouri utile pentru gospodărie.
„Craii de la Mocod” este o tradiţie ce dăinuie de mai bine de trei secole în satul Mocod, comuna Nimigea (Bistriţa-Năsăud). În a doua zi de Paşte, sunt aleşi cei mai harnici doi tineri din localitate, care sunt numiţi „crai” şi care au dreptul să îi pedepsească pe alţi doi feciori leneşi. Cei dintâi duc câte un prun tânăr fetelor din sat, care îl ornează cu panglici colorate, beteală, flori şi păpuşi. Craii trebuie apoi să-şi „spele” păcate şi să plătească pentru a fi scoşi din apa Someşului.