Dezvăluirea serii în plin război! Ucraina nu mai are nicio şansă. Negocierile de pace sunt în aer
- Sabina Popescu
- 22 aprilie 2022, 21:40
Negocierile dintre Moscova și Kiev, care au fost organizate cu scopul de a pune capăt războiului de aproape două luni declanșat de Rusia în Ucraina pro-occidentală, au intrat în „impas”, a transmis șeful Ministerului de Externe rus. Serghei Lavrov a spus că ucrainenii par resemnați cu situația în care se află și tratează discuțiile ca și cum nu ar mai avea nevoie de ele.
Negocierile dintre Rusia și Ucraina se află în „impas”, a transmis ministrul rus de externe. Poziția oficialului de la Moscova vine după ce președintele Vladimir Putini-a spus președintelui Consiliului European, Charles Michel, că va purta discuții directe cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, doar dacă discuțiile vor avea rezultate concrete.
Lavrov spune că negocierile au intrat în „impas”
„Acestea (negocierile - n.r.) au intrat în impas acum”, a declarat Serghei Lavrov după discuțiile cu omologul său kazah la Moscova, adăugând că Rusia nu a primit încă un răspuns la o ultimă propunere trimisă în urmă cu aproximativ cinci zile.
La începutul acestei săptămâni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a înmânat Ucrainei documente cheie pentru continuarea discuțiilor de pace, iar mingea se află în terenul Ucrainei. Cu toate acestea, Zelensky a declarat ulterior că Ucraina nu a primit niciun document de la Rusia.
Ministrul rus de externe a mai spus că are impresia că Kievul ar putea să nu vrea să continue discuțiile.
Ucrainenii par să se fi „resemnat” cu soarta lor
„Este foarte ciudat pentru mine să aud în fiecare zi declarații ale diverșilor reprezentanți ucraineni, inclusiv ale președintelui și ale consilierilor săi, care ne fac să credem că nu au nevoie deloc de aceste negocieri, că s-au resemnat cu soarta lor”, a adăugat Lavrov.
Consilierul de la Kremlin, Vladimir Medinski, care este negociatorul-șef al Rusiei cu autoritățile de la Kiev, a declarat totuși că a vorbit vineri cu omologul său ucrainean.
Discuțiile au continuat de la începutul luptelor, dar nu au oferit rezultate concrete. Săptămâna trecută, Kievul a declarat că negocierile cu Rusia pentru a pune capăt războiului sunt „extrem de dificile”.
Condiția impusă de Putin pentru a discuta cu Zelensky
Anterior, președintele rus Vladimir Putin i-a spus președintelui Consiliului European, Charles Michel, că va purta discuții directe cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, doar dacă discuțiile vor avea rezultate concrete.
Putin a declarat că Kievul nu este pregătit să caute soluții reciproc acceptabile și că Ucraina este „inconsecventă” în negocierile pentru stoparea războiului.
În altă ordine de idei, o echipă întreagă de avocați și consultanți lucrează împreună cu delegația ucraineană la negocieri pentru a se asigura că Ucraina își menține o poziție solidă în fața Rusiei, când abordează problema stopării războiului din regiunii, a transmis consilierul șefului biroului președintelui ucrainean, Mihail Podolyak, joi.