Fiica unui fost președinte al României a dat lovitura la Roma. Ocupă o funcție importantă în cadrul Ambasadei României

Fiica unui fost președinte al României a dat lovitura la Roma. Ocupă o funcție importantă în cadrul Ambasadei RomânieiSursa: Ambasada României la Roma

Norina Boru Constantinescu este fiica lui Emil Constantinescu, președintele României între anii 1996-2000. Aceasta ocupă, de la 1 februarie 2022, funcția de consilier economic al Ambasadei României la Roma. Norina și soțul său au strâns zeci de mii de euro în conturile lor, doar fata lui Constantinescu câștigând anual, din funcția pe care o îndeplinește la Roma, aproape 40.000 de euro.

Norina Boru Constantinescu lucrează în cadrul Biroului de Promovare Comercială și Economică de la Roma.

La sfârșitul anului 2016, Norina Boru fusese învestită în funcția de secretar la Oficiul de Promovare Comercială și Economică a României de la Roma, dar era angajată, în paralel, și la Ministerul Economiei, conform Infoactual.ro.

Fiica lui Emil Constantinescu, funcție înaltă la Ambasada de la Roma

Sursa: Facebook/ Norina Boru Constantinescu

Din data de 1 februarie, Norina Boru deține funcția de consilier economic al Ambasadei României la Roma, având experiență în domeniu, căci a lucrat atât în administrația publică, cât și în domeniul diplomatic vreme de șapte ani.

Împreună cu soțul său, Cristian Boru, medic chirurg în capitala Italiei, Norina deține nu mai puțin de trei terenuri cu o suprafață totală de 24.400 mp, alături de două apartamente de 109, respectiv 72 mp, dar și o casă în București, de 106 mp.

Pe lângă terenuri și imobile, familia Boru are în proprietate două autoturisme, un BMW 318i și un Jaguar, dar și o motoretă Vespa. Pe lângă asta, mai deține bijuterii de aproximativ 8000 de dolari, dar și obiecte de artă în valoare de 7000 de euro.

Nici conturile bancare nu sunt mai prejos, căci Norina și Cristian Boru dețin 90.000 euro și 32.000 lei. De la Ministerul Economiei, fiica lui Constantinescu este remunerată cu 7361 de lei/an, dar și cu 39.387 euro/ an, din funcția îndeplinită la Roma.

De asemenea, 34.000 de euro vin în conturile lui Cristian Boru pentru servicii medicale chirugicale ori de cercetare contractate în Italia. Pe lângă acest spor, familia Boru își multiplică veniturile prin închirierea unor imobile, care contribuie cu suma de 23.409 lei/ an.

Activitatea Norinei Boru înainte de 2016

Fiica lui Constantinescu a urmat studiile la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București, obținând apoi o licență în Administrarea Afacerilor la United Business Institute, în anul 1996.

Din 1997, Norina Boru a decis să înființeze o firmă de consultanță pentru start-up-uri, de unde a obținut profituri considerabile vreme de aproape 20 de ani.

Soțul său, Cristian Boru, este medic chirurg în Italia, la o clinică din cadrul Universității de la Roma, fiind absolvent al Facultății de Medicină din Timișoara din anul 1997. Cei doi s-au căsătorit în anul 1999.