Mirela Vaida a trăit un adevărat coşmar! Nu a mai stat pe gânduri și a anulat tot. Ce i s-a întâmplat vedetei
- Emma Cristescu
- 10 aprilie 2022, 23:00
Mirela Vaida se aștepta să aibă parte de clipe minunate, dar a fost nevoită să anuleze ziua de naștere a băiețelului ei. Mezinul familiei urma să se bucure de o super petrecere, dar toată casa s-a îmbolnăvit. Aceasta regretă că micuțul nu poate să se distreze așa cum a visat.
Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate artiste România, dar și o mamă model. Vedeta le arată fanilor cu fiecare ocazie pe rețelele de socializare o parte din viața ei ca prezentatoare, dar și momente din familie. Aceasta are 3 copii cu care se mândrește și încearcă să le ofere tot ce își doresc.
Prezentatoarea a povestit că azi este ziua băiețelului ei, ''Ciuci'', dar că nu se poate bucura de aniversare așa cum și-a dorit. Mirela Vaida a fost nevoită să anuleze surpriza pentru mezinul familiei.
''Azi e ziua lui Tudor, ''Ciuci'', împlinește 3 anișori'', a scris aceasta.
Din cauza pandemiei, fiul cel mic al vedetei nu a avut parte de petreceri cu animatori, baloane și jocuri, dar anul acesta totul era pregătit. Mirela Vaida a declarat că regretă că micuțul ei nu se poate distra din cauza problemelor de sănătate ale fraților lui.
''Îi pregătisem o petrecere frumoasă cu baloane, animatori, copii, jocuri, mini-disco! Era programtă pentru ieri când era vremea frumoasă. Mai ales că el, fiind crescut în pandemie, nu a avut petrecere până acum'', a spus ea.
Cei 3 copii sunt grav bolnavi și sunt nevoiți să rămână în casă. ''Tudor are varicelă, Vladimir a făcut gripa tip B, iar Carla are enterocolită. Printre medicamente, bube, termometre și diete, avem casa decorată cu baloane, am comadant pizza și tort, deschidem un prosseco și șampanie pentru copii și de bucurăm de ziua specială'', a scris Mirela.
Problemele se țin scai de Mirela Vaida
În urmă cu puțin timp, Mirela Vaida a făcut frumoasa vârstă de 40 de ani. Și de aniversarea ei a întâmpinat o serie de probleme pe care nu le-a luat în calcul. Aceasta a ales să plece în Istanbul, dar nu s-a gândit că va fi foarte frig.
„Am vrut să fug de frigul de acasă și să vin la Instabul că e frumos. Uite, superb. Este?!”, le-a spus ironic Mirela Vaida fanilor.
„Mereu mi-a fost teamă de numărul ăsta… La 40, nu mai ești nici copil, nici tânăr. Ești matur, la apogeu! Niciodată nu m-am uitat la vârsta de 40 ca la ceva „wannabe”! Probabil că nu eram împlinită cu mine însămi! Azi, când simt că trec într-o altă etapă a vieții, realizez că cei 40 ani m-au surprins exact cum îmi doream să fiu: cu o familie sănătoasă, cu trei copii vioi, cu liniște și împlinire sufletească! Doar despre asta este vorba, în cele din urmă! Mulțumesc, 40! Nu e rău deloc! Abia acum începe viața!'', a declarat vedeta.