Will Smith, interzis la Galele Oscar pentru următorii 10 ani. Palma dată lui Chris Rock i-a adus și alte sancțiuni
- Maria Miron
- 9 aprilie 2022, 06:45
Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Statele Unite a decis ca actorul Will Smith să nu mai poată participa la niciun eveniment al instituției, vreme de zece ani de acum încolo, după incidentul de la Gala Oscar de anul acesta. Will Smith a câștigat Premiul Oscar pentru rolul principal din filmul „King Richard”, la scurt timp după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock pe scena Galei Academiei de film americane, dar premiul actorului nu a fost restras.
Consiliul de Administraţie al Academiei s-a întrunit vineri dimineaţă, stabilind ca Will Smith să fie interzis la toate evenimentele ori programele instituției de film, timp de 10 ani, conform Agerpres.
„Domnului Smith nu i se va permite să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, personal sau virtual", spune Academia, conform unui comunicat.
Will Smith a demisionat din Academia Oscarurilor
Recent, Will Smith și-a înaintat demisia din cadrul Academiei de Film, iar instituția a acceptat-o.
Will Smith a decis să demisioneze din Academia Oscarurilor după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock în timpul ceremoniei de premiere de anul acesta, a transmis, printr-un comunicat, actorul laureat cu premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin.
„Acţiunile mele la cea de-a 94-a ediţie a Premiilor Academiei au fost şocante, dureroase şi de nescuzat”, a scris Will Smith în textul citat de diferite site-uri de media de la Hollywood.
„Lista celor pe care i-am rănit este lungă şi îi include pe Chris, familia lui, mulţi dintre prietenii mei dragi şi apropiaţi, toţi cei care au fost în public sau (au privit) de acasă”, a scris actorul în vârstă de 53 de ani.
„Demisionez din calitatea de membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice şi voi accepta orice consecinţe pe care consiliul de administraţie le va considera potrivite.
Am trădat încrederea Academiei. Am privat alţi candidaţi şi câştigători de şansa de a sărbători munca lor extraordinară. Am inima zdrobită”, şi-a exprimat regretul Will Smith, potrivit Agerpres.
Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock la Gala Premiilor Oscar
Will Smith a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul „King Richard” la scurt timp după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock pe scena galei Academiei de film americane, din cauza unei glume făcute pe seama soţiei sale, Jada Pinkett Smith.
Cu câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului „G.I. Jane”, un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore.
Will Smith a reacţionat imediat în urma acelei glume, a urcat foarte repede pe scena galei Oscar şi l-a pălmuit pe Chris Rock, apoi s-a întors la scaunul său din sală.
„Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!”, a strigat Will Smith spre Chris Rock, moment în care producătorii postului TV ABC au întrerupt imediat sunetul întregii transmisiuni.
Totuşi, în transmisiunile difuzate de posturile străine sunetul a rămas disponibil, iar Chris Rock a putut fi auzit în timp ce a spus: „Will Smith tocmai m-a pălmuit zdravăn de tot!”.
„Asta a fost cea mai tare seară din istoria televiziunii”, a adăugat starul de comedie.