Demisia momentului în politică! A plecat cu scandal din partid. Acuzaţiile sunt extrem de grave. „Am fost ameninţat că o să fiu călcat de o maşină”
- Ramona Rotaru
- 29 martie 2022, 16:48
Dănuţ Aelenei și-a anunțat demisia din AUR. Deputatul a anunțat că își va desfășura activitatea ca neafiliat și face declarații surprinzătoare. A cerut protecție din partea instituțiilor specializate, precizând că „în ultimele zile am fost ameninţat verbal că o să fiu călcat de o maşină, dar nu pot demonstra acest lucru”.
Deputatul Dănuţ Aelenei, fost contracandidat a lui George Simion la șefia AUR, a anunțat că își va da demisia din grupul parlamentar. Nu se va retrage din politică, ci va continua activitatea ca neafiliat.
Anunțul cu privire la demisie vine însoțit de acuzații grave la adresa lui George Simion. Dănuţ Aelenei susține că noul președinte AUR face lucruri ilegale în interiorul partidului. Mai mult decât atât, deputatul susține că a fost amenințat în repetate rânduri, însă nu poate demonstra acest lucru pentru că totul a fost pe cale verbală. În schimb, are dovezi cu privire la un posibil atac asupra sa și a soției sale. Pentru că nu se simte în siguranță, a cerut protecția instituțiilor de specialitate pentru următoarele 24 de ore.
„Nu poţi să conduci o ţară, domnule Simion, dacă în interiorul partidului tău faci lucruri ilegale şi nestatutare. La Constanţa există un număr de 18 înregistrări luate în mod ilegal parlamentarilor AUR, înregistrări transmise, tolerate şi folosite împotriva mea tocmai de conducerea de partid. (…)
În ultimele zile am fost ameninţat verbal că o să fiu călcat de o maşină, dar nu pot demonstra acest lucru. Chiar astăzi asupra mea şi soţiei a avut loc o încercare de atentat pentru care am dovezi. Drept urmare, în calitate de demnitar român, cer protecţia instituţiilor de specialitate pentru mine şi familia mea, într-un interval de 24 de ore. (…)
Din acest moment, îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa”, a declarat Aelenei, în plenul Camerei Deputaţilor.
Reamintim că Dănuţ Aelenei a candidat la președinția AUR la congresul extraordinar care a avut loc duminica trecută. Acesta nu a avut nicio șansă în fața lui George Simion, care a fost ales președinte al AUR.
George Simion, noul președinte AUR
Duminică, George Simion a fost ales noul președinte al grupului politic AUR. Deși se zvonea că el și-ar dori să candideze la prezidențialele din 2024, a negat aceste informații. Mai mult, a ținut să precizeze că partidul său va susține turul al doilea candidatul anti-sistem.
„Am început acest drum pentru a face bine ţării. Fiecare trebuie să facă un pas în spate şi să spună: poate nu sunt persoana potrivită să fac parte din conducere (...) M-am înconjurat de oameni care spun că eu trebuie să îi reprezint (...) Nu vreau să fiu candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 2024 pentru că AUR, prin candidatul pe care îl va sprijini, va trimite pe cineva în turul al doilea, împotriva candidatului sistemului. Vreau să mă asigur că vom trimite în turul al doilea, în 2024, pe omul care câştigă aceste alegeri. (...)
Avem datoria de a ne înţelege locul şi rostul nostru aici. Avem datoria de a împiedica AUR să devină o altă formă de a căpuşa statul român cu paraziţi a căror singură calitate este că sunt membri de partid. Avem datoria de a depolitiza instituţiile statului român, de a pune o ierarhie a valorilor în vârful mesei, de a pune meritocraţia în vârful mesei. Nu sunt eu cel mai bun exemplu să vorbesc despre asta. În primul an de Parlament, am făcut multe lucruri care nu trebuiau făcute. (...) În AUR vii să dai pentru ţară, nu vii să iei pentru tine”, a spus Simion, duminică, la Congresul extraordinar al partidului.
George Simion a primit 784 de voturi, în vreme ce contracandidatul său, Dănuț Aelenei, a primit 38 de voturi. Din echipa cu care a candidat George Simion fac parte, printre alții, Claudiu-Richard Târziu - președinte CNC, Sorin Lavric - președinte Senat AUR, Marius-Dorin Lulea - prim-vicepreședinte, Cristian David - secretar general, precum și Adrian-George Axinia, Dan Tanasă, Gianina Șerban, Raluca-Elena Amariei, Robert Alecu și Valeriu Munteanu - vicepreședinți.