Cătălin Măruţă a rămas mască! Totul s-a întâmplat în direct la PRO TV. A cerut-o în căsătorie

Cătălin Măruţă a rămas mască! Totul s-a întâmplat în direct la PRO TV. A cerut-o în căsătorie Sursa: Arhivă EVZ

Cătălin Măruță a invitat-o în emisiunea de azi pe Elena Marin, fosta concurentă a celei mai puternice competiții din România, Survivor România. Aceasta a avut parte de surpriza vieții ei. Iubitul ei a cerut-o în căsătorie în fața unei țări întregi.

Elena Marin, fosta concurentă de la Survivor România a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță! Astăzi, în platou, luptătoarea a venit însoțită de iubitul ei, Andrei. Cei doi au fost foarte încântați să își spună povestea în show-ul de la Pro Tv.

Prezentatorul a reamintit telespectatorilor că este pentru prima dată când Elena apare alături de iubitul ei, dar a subliniat că aceasta a vorbit despre el cu fiecare ocazie. Omul cu care își împarte viața a susținut-o în cea mai grea competiție din România.

Fosta concurentă i-a povestit moderatorului experiența sa de la Survivor România. Aceasta a recunoscut că a avut multe de învățat, dar a trecut și prin situații foarte delicate. Andrei și-a amintit cum a fost să o urmărească de acasă: ”Mi s-a părut că au trecut ani până s-a întors. Știam că va rezista până la final”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tânărul a mărturisit că i-a fost foarte greu să își vadă iubita certată de colegii săi sau distrusă după o probă grea: ”Pe lângă dor, cel mai mult m-a măcinat neputința. Vedeai ce se întâmplă cu iubita, cu sufletul tău pereche și nu puteai face nimic. Îmi venea să merg înot până acolo”.

Sursa: Youtube

Măruță nu a uitat nici de jocul cuplurilor de pe Tik Tok. Legată la ochi, Elena a fost nevoită să răspundă în același timp cu Andrei la câteva întrebări despre relație: ”Cine iubește mai mult? Cine a făcut primul pas? Cine este mai romantic?”. Aceștia s-au descurcat de minune, mai ales după o relație de peste 3 ani.

A fost cerută în căsătorie în direct

După un joc pe cinste, fosta concurentă a avut parte de șocul vieții ei. Cătălin Măruță și iubitul său au avut un plan foarte bine pus la punct. Acesta s-a pus în genunchi și i-a pus întrebarea pe care o așteaptă toate femeile: ”Vrei să fii soția mea?”

Fără să stea pe gânduri, fosta Faimoasă de la Survivor România, a spus DA. Aceasta a avut o reacție pe măsură: ”Nu pot să cred că ai făcut asta”. Prezentatorul nu a putut să nu o invite în platou și pe mama Elenei. Măruță s-a asigurat ca Elena să o aibă alături pe femeia care i-a dat viață.