Un comandant rus, capturat de ucraineni, face dezvăluiri: ”E un genocid. Am fost păcăliți. Mi-a fost rușine că am venit în Ucraina”

Un comandant rus, capturat de ucraineni, face dezvăluiri: ”E un genocid. Am fost păcăliți. Mi-a fost rușine că am venit în Ucraina”Sursa: captura Twitter

Un comandant rus, capturat de Ucraina, a scos la iveală o serie de detalii din spatele planului lui Vladimir Putin. Acesta a recunoscut că soldații ruși au fost mințiți că naziștii au ocupat Kievul și că trebuie să meargă la război pentru a îi salva pe ucraineni.

Un comandant rus, capturat de Ucraina, a declarat că trupele Rusiei au fost păcălite de Putin și că soldații au crezut că vor apăra Kiev-ul, nu îl vor distruge. Președintele rus i-a manipulat și le-a spus că naziștii au ocupat capitala Ucrainei. Militarul este dezamăgit de Moscova.

Dmitri Mihailovici Astakov, locotenet, comandant rus, a mărturisit că Vladimir Putin i-a trimis pentru a ajuta Ucraina. Acesta a declarat că în momentul în care a ajuns în țara vecină a simțit doar rușine. Bărbatul i-a rugat pe ucraineni să fie curajoși și să nu cedeze în fața președintelui rus. Nu poate să treacă peste faptul că sute de oameni nevinovați își pierd viața din cauza unui lider fără empatie.

Locotenentul a mai afirmat că soldații ruși nu sunt de vina și că nu vor să omoare oamenii. Și-a cerut scuze în numele lui Putin.

Comandantul rus a spus adevărul!

„Ni s-a spus că Ucraina este dominată de un regim fascist, unde naționaliștii și naziștii au preluat puterea și că noi trebuie să ne ducem și să eliberăm poporul ucrainean.

sursa: arhivă EVZ

Eu, personal, tocmai când am intrat pe acest teritoriu și am văzut pugiliși profesioniști, Usyk și Lomachenko, mereu mi-a plăcut să-i urmăresc boxând, ei sunt pugiliștii mei favoriți. Când i-am văzut punând mâna pe arme și spunând că au fost determinați să o facă, a fost momentul în care mi-a fost rușine că am venit în Ucraina.

Fiți curajoși! Vă aflați într-o situație tensionată, dar mergeți și luptați împotriva comandantului vostru. Acesta este genocid. Oamenii sunt uciși. Rusia nu poate să câștige aici chiar dacă noi mergem până la capăt. Nu putem invada teritoriul, nu putem invada acești oameni!

Nu îmi pot găsi cuvintele pentru a-mi cer e scuze poporului ucrainean. Cer Ucrainei să-i lase în viață pe soldații ruși. Oamenilor din armata rusă și ai Serviciului Trupelor de Gardă Națională Federală situați aici le este rușine, ei nu vor război. Ei nu vor să vă omoare, ucraineni.”, potrivit DIGI24.

Ne puteți urmări și pe Google News