Mesaj tulburător al soției președintelui Ucrainei: Din cauza lui Putin, ucrainenii trebuie să-și ducă copiii în pivnițe în fiecare noapte

Mesaj tulburător al soției președintelui Ucrainei: Din cauza lui Putin, ucrainenii trebuie să-și ducă copiii în pivnițe în fiecare noapteSursa: Profimedia

Olena Zelenska, soția președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, a prezentat într-un videoclip o parte din dezastrul lăsat în urmă de bombardamentele rușilor. Ea mai spune că ucrainenii nu vor renunța și vor lupta pentru pace.

Soția președintelui Ucrainei a postat pe Instagram un videoclip impresionant care arată amploarea invaziei ruse. Olena Zelenska spune că oamenii din țara sa sunt nevoiți să își ducă în fiecare seară copiii în pivniță, în speranța că vor fi cât de cât în siguranță. Familia prezidențială are doi copii.

„Așa arată Ucraina acum. Iată un videoclip pe care să îl vadă lumea – suntem în război. Din cauza atacului lui Putin, ucrainenii trebuie să-și ducă copiii în pivnițe în fiecare noapte. Ucraina este o țară pașnică. Suntem împotriva războiului și nu am atacat primii. Dar nu vom renunța. Luptăm pentru pace“, a scris Olena Zelenska, pe Instagram.

Șase zile de război

Ucraina se luptă de șase zile cu un inamic crud care a atacat complet neprovocat. Turnul Televiziunii din Kiev a fost lovit astăzi de două rachete rusești care au incendiat și o clădire din vecinătate. În urma atacului și-au pierdut viața cel puțin cinci persoane, iar alte cinci au fost rănite. Sursa de electricitate a turnului, precum şi echipamentele tehnice au fost lovite şi avariate.

Potrivit imaginilor din satelit ale Maxar Technologies, la periferia capitalei ucrainene se află un convoi militar rusesc lung de 65 de kilometri. Acesta este format din vehicule blindate, tancuri și alte vehicule logistice care se pregătesc să intre în capitala Ucrainei.

Trupele rusești au bombardat orașul Harkov

Trupele militare rusești au bombardat cu rachete o zonă rezidențială din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, ucigând nouă civili, inclusiv trei copii, și rănind alți 37.

Imagini șocante au fost surprinse de camerele de supraveghere în momentul în care o rachetă rusă a lovit o clădire guvernamentală din Harkov, provocând o explozie uriașă și pagube importante. 7 morți și 24 răniți au fost raportați în centrul orașului.

400 de rachete lansate

SUA au sesizat peste 400 de rachete lansate de Rusia în invazia Ucrainei până marți dimineața, potrivit unui înalt oficial din domeniul apărării. Ucrainenii au încă sisteme de apărare antirachetă aeriană care rămân „viabile, intacte și angajate” în luptă, a spus oficialul.

Cu toate acestea, unele regiuni ale Ucrainei sunt extrem de vulnerabile în fața rușilor. În partea de sud, se poartă lupte grele în timp ce inamicii progresează. Alarmele sună necontenit, iar populația este îndemnată să se îndrepte spre adăposturi.

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Olena Zelenska (@olenazelenska_official)