Ultimele cuvinte ale polițiștilor de frontieră ucraineni bombardați pe Insula Șerpilor: „Navă de război rusească, du-te dracului”
- Antonia Hendrik
- 25 februarie 2022, 10:21
„Navă de război rusească, du-te dracului”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale polițiștilor de frontieră ucraineni care protejau Insula Șerpilor situată la doar 40 de km de granița cu România în Marea Neagră, înainte ca marina Kremlinului să deschidă focul, ucigându-i pe toți 13 când au refuzat să se predea.
Toți polițiștii de frontieră ucraineni care protejau o insulă minusculă din Marea Neagră de invadatorii ruși au fost uciși ieri după ce au refuzat să se predea forțelor armate ale lui Vladimir Putin și au spus sfidător unei nave de război a Kremlinului: „Du-te dracului!”.
Micul contingent de soldați, detașat pe Insula Șerpilor din regiunea Odessa, lângă România, aliată NATO, apăra teritoriul după ce Moscova și-a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei joi dimineață.
Curajul gărzilor ucrainene în faţa inamicului a stârnit emoții greu de descris
Într-un mesaj radio, soldaților li s-a spus de către un marinar de la bordul navei: „Aceasta este navă militară rusă. Vă sugerez să vă lăsați armele și să vă predați pentru a evita vărsarea de sânge și victime inutile. Altfel, veţi fi bombardați. Cu toate acestea, trupele ucrainene au refuzat sfidător să renunțe la teritoriul și, în schimb, au răspuns: „Navă de război rusească, du-te dracului”.
Înregistrarea audio cu ultimele lor cuvinte sfidătoare la adresa atacatorilor a fost făcută publică și a stârnit valuri de emoții. Gărzile ucrainene pot fi auzite apoi spunând asta este, înainte de a răspunde cu: Russian warship, go f*** yourself (Navă de război rusească, du-te dracului).
Soldații ruși sunt auziți mormăind cum întorc blestemul înapoi soldaților ucraineni, înainte ca toți grănicerii să fie uciși într-un bombardament aerian. Moartea lor a fost ulterior recunoscută de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Au apărut imagini din momentul în care insula a fost bombardată
Președintele ucrainean Zelensky a lăudat curajul polițiștilor de frontieră, spunând că toți vor primi titlul de Erou al Ucrainei. Insula Șerpilor din Marea Neagră a fost capturată de forțele ruse, a transmis joi Poliția de Frontieră a Ucrainei.
Infrastructura de pe insulă a fost distrusă în urma unui atac aerian și a unui bombardament de artilerie. Comunicațiile cu polițiștii de frontieră și cu forțele armate de pe insulă au fost întrerupte. Insula Șerpilor, situată la 20 de mile marine sud de coasta ucraineană, joacă un rol cheie în stabilirea limitelor apelor teritoriale.
Serviciul de grăniceri a declarat într-un comunicat că insula a fost capturată de inamic, pe baza ultimelor informații primite, și că forțele ruse au cerut celor care apără insula să se predea, relatează Daily Mail.