Joi după-amiază, o ştire a venit să ne mai aline sperietura de coronavirus. Mai avem încă o armă, în afară de atotputernicul vaccin, prezentat până acum în România drept singura soluţie pentru a scăpa cu viaţă din ghearele coronavirusului. Am mai făcut un pas înainte spre normalitate, cu ajutorul celor ce au gestionat pandemia în România.

Anunţul fericit a fost făcut de către Alexandru Rafila, actualul ministru al Sănătăţii: „Altă veste importantă este că luni va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral Molnupiravir. Am reuşit să facem acest lucru. Medicamentul va fi administrat pacienților cu risc crescut, simptomatici”.

Administrarea acestui medicamnet, inclusiv în tratament luat acasă, sub îndrumarea medicului de specialitate sau a medicului de familie, va scădea semnificativ presiunea pe spitale, dar mai ales pe ATI. Într-un studiu clinic realizat pe indivizi cu risc ridicat la debutul bolii, s-a dovedit că pastila reduce spitalizările și decesele cu aproximativ 30%.

În spatele acestui anunţ fericit, se ascund, totuşi, mai multe întrebări, cărora nu numai domnul ministru Rafila, ci şi ceilalţi miniştri care au condus sănătatea, legaţi de mânuţă şi cu comandantul haosului coronavirus de la noi, Raed Arafat, alături de premieri şi preşedinte, trebuie să răspundă.

Prima, şi cea mai importantă întrebare este: De ce abia acum, în România, sosesc antivirale? De ce au lipsit din farmacii atâta vreme? Pandemia a fost declarată cu aproape doi ani în urmă. De atunci, au apărut antivirale care şi-au dovedit eficienţa: mulnopiravir şi Arbidol. Ambele lipseau cu desăvârşire din farmacii, lipseau oamenilor care, dacă aveau ghinionul să se infecteze, nu aveau altă soluţie decât să meargă la spital. Unde li se administra nişte medicamente care, aşa cum declară mai multe cadre medicale, nu aveau nicio legătură cu boala. Omorau pur şi simplu pacienţii. Cei care încă îşi mai aduceau aminte că au depus Jurământul lui Hipocrate, se făceau că le adminsitrau pacienţilor, după care le aruncau în closet. Apoi le recomandau rudelor celor internaţi să cumpere antivirale de pe piaţa neagră. O cutie costa cam 600 de lei, bani pe care nu foarte multă lume îşi permitea să-i cheltuiască. Asta în condiţiile în care în ţările vecine României, aceste antivirale se găseau la farmacie. De unde se şi alimenta piaţa neagră de la noi.

Legat de această primă întrebare importantă ar mai fi încă două, să le numim, subîntrebărui. Prima: De ce au fost blocate, în mai multe rânduri, TIR-urile cu antivirale pe care le adusese Gigi Becali pe cheltuiala lui şi pe care voia să le ofere gratuit farmaciilor?

Cea de-a doua: În dimineaţa de 27 octombrie 2021, Dragoş Damian, directorul de la producătorul de medicamente „Terapia” din Cluj, acuză Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, că nu i-a răpuns la o adresă veche de mai bine de 6 luni. Adresă prin care anunţa că este capabil şi că vrea să producă Favipiravir în România. Deci, 27 octombrie, data la care face scandal. Dacă socotim şase luni în urmă, înseamnă luna iunie. Deci, din iunie, România era capabilă să producă mulnopiravir. Munistru interimar al Sănătăţii era atunci Cseke Attila. Căruia nu i-a păsat de cererea clujeanului. Asta în timp ce în ţara vecină, pe care o vizitează des, Ungaria, se găsea din belşug în farmacii favipiravir şi Arbidol.

Cine nu a vrut ca în România să nu existe antivirale? Cine a dorit ca orice infectat să meargă la spital, care, aşa cum vă amintiţi, nu era, în cele mai multe cazuri, decât o anticameră a morţii. Morţi ale căror trupuri erau apoi batjocorite. Îngropate în saci din plastic, fără a se permite rudelor măcar să-i îngroape creştineşte. De ce nu aţi lăsat „Terapia” să producă antivirale pentru români?

Poate că  avem o jumătate de răspuns la aceste prime întrebări. S-a negociat doar cu Pfizer. Care era departe de a scoate un antiviral pe piaţă la acea oră. Înaintea lui, pe data de 2 octombrie 2021 apărea, în fază experimentală, mulnopiravir. Pe 4 noiembrie 2021, adică o lună mai târziu, Marea Britanie devenea prima ţară din lume care aproba adminsitrarea şi introducerea în farmacii a favipiravirului. Deci, în urmă cu patru luni de zile. La noi, nimic! De asemenea, la data de 20 noiembrie 2021, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat utilizarea în regim de urgenţă în Uniunea Europeană a pastilei anti-COVID Molnupiravir. Medicamntul a apărut imediat în farmaciile din toate statele Uniunii Europene. La noi, iarăşi, nimic! La data la care Mulnopiravirul apărea în farmacii, antiviralul produs de către Pfizer, numit Paxlovid, abia intra în evaluarea EMA.

Şi atunci, dacă existau deja aceste oportunităţi, de ce iresponsabilii noştrui au negociat doar cu Pfizer, care, aşa cum am spăus, a fost ultima care a scos pe piaţă un antiviral? De ce a trebuit să aşteptăm atât? De ce a trebuit să moară oameni? De ce erau decidenţii pandemiei îndrăgostiţi de Pfizer?

Cea de-a doua întrebare importantă  rezidă tot dintr-o declaraţie a actualului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, care îşi dă cu stângul în dreptul, încercând o explicaţie la întârzierea cu care au fost aduse antiviralele în România: „Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reuşit. Ne-au pus nişte condiţii comerciale şi un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu de adoptat în România. Vă dau un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve din partea pacienţilor: crearea unui fond naţional care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament. Vă daţi seama că o astfel de chestiune nu avem nici cum să facem şi e foarte greu de instrumentalizat mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond”.

Aşadar, am lungit-o cu Pfizer, deşi erau antivirale deja aprobate, care impunea din nou condiţii inacceptabile. Adică riscul să şi-l asume cobaii umani din România pe care testa medicamentul. Atunci, cum de aţi acceptat, Tătaru, Voiculescu, Mihăilă, Rafila, Cseke, Arafat, Orban, Câţu, Iohannis condiţiile, la fel de inacceptabile, cu vaccinul? Că nimeni nu răspunde pentru reacţiile adverse? Care sunt foarte multe şi foarte grave, după cum a început să iasă la iveală în ultima vreme.

Eu cred că răspunsurile la aceste întrebări, pe care fiecare dintre noi trebuie să ni le punem, le avem deja.

Ele sunt foarte simple: dictatură medicală, ruinarea economiei, împuţinarea populaţiei ţării, introducerea terorii şi acea imbecilă de resetare mondială, în care să nu mai avem nimic, să stăm cât mai mulţi în case, la mila statului care să facă ce vrea cu noi.

Ultima poveste, cea cu condiţiile inacceptabile, fluturată de Rafila, nu este altceva decât o tentativă firavă a şobolanilor care încearcă să părăsească corabia pandemiei, care a început rău de tot să ia apă, luată de al cincilea val.

Aceste răspunsuri, pe care, aşa cum spuneam, fiecare dintre noi le ştim, trebuie neapărat încadrate de procurori în articole de lege: crime împotriva umanităţii, nazism şi altele asemenea.

Pentru ca să nu ni se mai întâmple niciodată ce ni s-a întâmplat în aceşti doi ani.