Informații de ultimă oră despre facturile umflate la energie. Ministrul Virgil Popescu a dat asigurări

Informații de ultimă oră despre facturile umflate la energie. Ministrul Virgil Popescu a dat asigurăriSursa: Arhiva EVZ

Furnizorii de energie electrică au finalizat recalcularea facturilor emise greșit, însă șeful ANPC nu vine cu vești bune pentru români. Chiar dacă acum calculul este corect, valoarea facturilor rămâne mare, asta din cauza prețului crescut al kilowatt-ului. Furnizorii nu sunt vinovați în totalitate pentru aceste sume uriașe, ci evoluția pieței.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat finalizarea recalculării facturilor la energie electrică. Oficialul a anunțat joi că nu mai există erori la facturi și așteaptă ca furnizorii să facă acest anunț public. Se admite posibilitatea greșelilor, însă ministrul Energiei nu consideră că este cazul și în această situație.

„Am avut marţi o întâlnire online cu toţi furnizorii, am transmis ideea că trebuie recâştigată încrederea consumatorilor. Trebuie împreună să reclădim această încredere. Trebuie să recunoaştem, şi furnizorii trebuie să recunoască, că au fost facturi eronate, că nu s-a aplicat legea compensării şi plafonării, ANPC şi ANRE au intervenit, a fost nevoie şi de o modificare legislativă astfel încât furnizorii să refacă absolut toate facturile care nu au reflectat prevederile legale. (...)

A reieşit din discuţii că în general cam toate facturile au fost refăcute, eu aştept ca furnizorii şi asociaţiile să iasă public să spună că au finalizat această operaţiune asta şi mă aştept să nu mai existe facturi făcute eronate. Nu suntem absurzi, e firesc să se mai întâmple erori, dar una e să fie accidente, alta să se întâmple aşa cum s-a întâmplat", a declarat ministrul Energiei, la o conferință privind criza facturilor și relației dintre furnizori și consumatori, potrivit Agerpres.ro.

Facturile la energie rămân mari și după recalculare

Românii aveau mari speranțe că valoarea acestora va scădea considerabil, însă Horia Constantinescu, șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat că ele vor fi în continuare mare. Acest lucru nu este din cauza furnizorilor sau a erorilor de calcul, ci din cauza evoluției pieței energiei.

„Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. (...) Au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi. (...)

Trebuie să dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că suntem autorităţi care veghează să nu fie furaţi. (...) Nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia. Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa", a subliniat preşedintele ANPC.