Toți românii trebuie să facă asta! Ministrul Energiei a zis clar: Nu plătim

Toți românii trebuie să facă asta! Ministrul Energiei a zis clar: Nu plătimfactura energie / Sursa: arhiva EVZ

Ministrul Energiei a făcut apel luni seară, 10 ianuarie, la toți furnizorii de energie electrică „să-și revină și să dea drumul la facturile recorectate”, după ce au fost semnalate situații în care aceștia emiteau documente pentru consumatori neadaptate în funcție de prevederile legale privind plafonarea și compensarea cheltuielilor. Virgil Popescu a explicat tuturor românilor măsurile pe care trebuie să le ia într-o astfel de situație.

Există furnizori de energie care nu emit facturile la acest serviciu ținând cont de reglementările stabilite prin legea plafonării prețului și a compensărilor facturilor. Într-o astfel de situație s-a aflat și ministrul Energiei, care a adresat un mesaj dur la adresa furnizorilor și le-a solicitat să emită facturi cu tarif compensat și plafonat.

Furnizorii de energie emit facturi fără a ține cont de compensare și plafonare

„Da, furnizorii au greşit şi au greşit că au emis facturi către oameni, unii dintre ei, să zicem, fără compensare, fără plafonare. Un mare furnizor până astăzi a dat drumul la facturi fără să aplice legea.

Abia astăzi, și probabil în urma controlului declanşat de către Autoritatea de Protecţia Consumatorului, solicitat de mine săptămâna trecută, pentru a verifica la absolut toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale dacă aplică legea (...) şi eu am primit factură de la acel furnizor necompensată şi neplafonată, abia în urma acestui control care a pornit şi avansează au început să emită facturi.

Ministrul Virgil Popescu: „Cum să plătim o factură la un hoţ?”

Toţi au dat, să zicem aşa, în ghilimele, vina pe faptul că a trebuit să-şi adapteze programele informatice. Atât de greu să fie să-ţi adaptezi un program informatic pentru a face nişte scăderi, înmulţiri, împărţiri? Până la urmă lucrurile sunt simple”, s-a exprimat ministrul Energiei, Virgil Popescu, luni seară, într-o intervenție televizată la Realitatea Plus.

Oficialul a recomandat românilor ca, în cazul în care se confruntă cu o astfel de situație, să nu plătească prețurile prevăzute de facturi, ci să solicite furnizorului recalcularea acestora. În cazul în care furnizorul nu acționează în funcție de prevederile stabilite prin legislație, cetățenii sunt încurajați să se adreseze Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

„Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bună voie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, a conchis ministrul Energiei, Virgil Popescu.