Calendar Creștin Ortodox, 18 decembrie. Sfântul Daniil Sihastrul, Duhovnicul marelui Ștefan
- Emma Cristescu
- 18 decembrie 2021, 05:45
Pe 18 decembrie se pomenește Sfântul Daniil Sihastrul. Acesta i-a prezis Domnitorului Ștefan cel Mare faptul că va urca pe tronul Moldovei.
Sfântul Daniil Sihastrul a fost mâna dreaptă a lui Ștefan cel Mare. Acesta l-a încurajat să nu renunțe în bătălia cu turcii. Era cunoscut pentru bunătatea lui, pentru că îi vindeca pe bolnavi și alina sufletele distruse.
Una din tradițiile păstrate în popor despre Daniil Sihastrul a fost scrisă de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745), în lucrarea lui „O samă de cuvinte”. Alte tradițîi despre el se păstrează și azi în satele și mănăstirile Bucovinei. Acesta a avut o viață simplă și a hotărât să își ofere inima lui Dumnezeu.
Tânărul Dumitru, cum se numea din botez, a intrat în cinstita stepenă a călugăriei, la mănăstirea-catedrală din Rădăuți, primind, potrivit rânduielilor monahale, numele de David. Acesta a ajutat la mănăstire și a învățat carte.
Sfântul Daniil a ales să trăiască la schitul Sfântul Lavrentie (Laurențiu), în hotarul satului Laura (înglobat acum în comuna Vicovul de Sus, jud. Suceava), numit așa după „lavra” de călugări care își construiseră o familie.
Duhovnicul marelui Ștefan
Aici a dus o viață dură, dar a căpătat numele de Daniil. Acesta a auzit de Ștefan și i-a prezis că tânărului copleșit de durere și deznădejde va urca pe tronul tatălui său Bogdan al II-lea și al bunicului său Alexandru cel Bun. Și cuvântul sihastrului s-a împlinit în aprilie 1457, când vrednicul de pomenire mitropolitul Teoctist „1-a pomăzuit spre domnie” pe Ștefan cel Mare „la locul ce să chiamă Direptatea”, cum scria bătrânul cronicar Grigore Ureche.
Daniil l-a încurajat pe Marele Ștefan să ridice mănăstirea Putna, în apropiere de chilia în care trăia.
„Iară Ștefan Vodă, mergând de la Cetatea Niamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru pre nume Daniil. Și bătând Ștefan Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară până ș-a istovi ruga. Și după ce ș-au istovit sihastrul ruga, l-au chiemat în chilie pre Ștefan Vodă. Și s-au spoveduit Ștefan Vodă la dânsul. Și au întrebat Ștefan Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii; închina-vă țara la turci, au ba? Iar sihastrul au zis să nu o închine, că războiul iaste a lui.
Numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii. Deci au și purces Ștefan Vodă în sus pe la Cernăuți și pre la Hotin și au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Și au purces în gios. Iar turcii, înțălegând că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în gios, au lăsat și ei Cetatea Niamțului de a o mai bate și au început a fugi spre Dunăre. Iar Ștefan Vodă au început a-i goni în urmă și a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Și întorcându-să înapoi Ștefan Vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voronețul. Și au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghe”, spunea un cronicar despre Sfântul Daniil.