Dragostea în vremea holerei neomarxiste

Mă gândeam, într-o lume dominată de vloggeri, blogeri feisbuciști sau instagrameri, creatori de conținut,  să recitesc Marquez de Sărbători; să mă mut cu totul în Lumea lui minunată, în acel Macondo, unde nu ți se poate întâmpla nimic rău, când deodată, mi-a explodat în fața ochilor o știre din cele mai îngrozitoare: ”Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus dragostea în registrul maladiilor, fiind considerată o tulburare mintală. Experţii în sănătate afirmă că dragostea provoacă dependenţă, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, simptomele acestei maladii sunt gândurile obsesive despre altă persoană, schimbările bruşte ale dispoziţiei, mila faţă de sine, insomnia, acte negândite, impulsive, dureri de cap şi chiar reacţii alergice. Cu toate acestea, din motive fizice, dragostea nu poate dura mai mult de patru ani, cred specialiştii, care consideră că starea mentală a unei persoane îndrăgostite poate fi comparata cu cea dată de cele mai grave boli psihice.

Specialistii OMS sunt aceiasi care recomanda ca vaccinurile de tip ARN mesager sa devina universale si sa trateze nu numai virozele, dar si cancerele, depresiile, alzheimer etc. Nu se spune explicit, dar probabil ca si o injectie cu ARN mesager ar putea "vindeca" lumea de dragoste! Din punct de vedere religios, dragostea e un sentiment dat de la Dumnezeu omului (dar se observa si numeroase alte animale): "Dumnezeu e dragoste!", spun sființii parinti care il citeaza pe Iisus.” 

Șocat de această mizerie neomarxistă, de parcă știrea ar fi fost scrisă chiar de Marx sau Soros, ori amândoi în urma unei întâlniri ipotetice, am început să caut să mă pun la punct cu alte idei de acest fel, care (mai) preocupă azi, pe anumiți indivizi care (mai) au și curajul de a-și exprima gândurile.  Am încercat mai jos o ”încropeală” de idei, ale mele și, din fericire, ale altor oameni cărora le pasă de direcția în care merge lumea, dusă de nas de ideologii globalismului. Ideologii care pare că au un nesperat succes asupra (citește,împotriva!) categoriilor de populație cele mai tinere.

Și, pare, (sper să mă înșel), că tinerii de azi, nici nu prea au nevoie de un vaccin antidragoste. Pentru că sunt altfel. Fiindcă trăiesc într-o altă lume. O lume infinit mai materialistă ca a tinerilor de ieri. O lume de un egoism feroce, o lume în care s-a cultivat ura și distrugerea celuilalt, o lume în care totul se petrece pe repede-înainte. O societate care involuează zi de zi.  Nu mai avem timp pentru cuvinte frumoase, pentru citit cărți sau pentru muzică clasică. Îmbrățișările abia dacă mai există. Preludiul lipsește aproape cu desăvârșire. Toți sunt pe fugă. Repede, să facă sex, să ajungă undeva, să fie ”în pluton”, la fel ca alții.  O generație nouă, care se opune, dusă de nas de noii ideologi, cursului și ritmului normal, natural, al vieții.

De la 16 ani adolescenții își varsă durerea în alcool, și droguri, fiindcă ”suferă din dragoste”. Fetițe care nu cunosc povești și  în loc de jocul cu păpuși, își omoară frumusețea naturală,  gingașă, ascunzând-o sub straturi de creme și farduri. Vor să fie dintr-o dată mari, dezgolindu-se, drogate sau amețite de alcool, la party-uri private, sau prin cluburi. Grăbesc lucrurile, le fracturează și rămân cu sufletul gol, fapt care predispune la distrugerea sufletului și  a vieții. Eșuează în a se bucura, pentru că, în graba cu în care își ”consumă” zilele și nopțile, nu reușesc să-și înțeleagă trecerea prin timp. Greșesc grav, iar această greșeală îi va urmări o viață. Tineri lipsiți de informații, care își doresc să să descopere viața sexuală, aventurându-se în cele mai nenorocite situații, de care auzim zilnic la jurnalele televiziunilor. Este deja obișnuită expresia ”a-ți descoperi propria sexualitate”…  Ce rămâne din aceasta ”descoperire”? Suferință, tristețe, boli psihice, lacrimi și durere.

În graba de a descoperi totul deodată, încep prin a confunda sexul cu dragostea. Căci dragostea are nevoie de verificarea timpului, nu să se termine o dată cu prima ceartă. Nu iau în calcul faptul că viața  este cea care ne oferă tot ce trebuie să trăim, la momentul potrivit cu condiția să o trăim normal,  fără acel ”repede înainte”, , care  anulează experiențele normale ale  fiecărei vârste, cu  suferințele și bucuriile lor.

Peste tot vezi nunți fastuoase: imberbi care, zic ei, se căsătoresc din dragoste, fără a ști de fapt, nimic despre aceasta. Fete care ajung soții la 20 de ani și nu o fac pentru că simt asta, ci, ci dintr-un fel de inerție. Căsătoria dă dimensiunea putinței de a-ți lua un angajament, să poți dăruiești înainte de a vrea să dobândești. Este o instituție a siguranței, un fapt care necesită totuși, maturitate… Tinerii pare că nu știu să trăiască viața cu adevărat, iar de pe urma grabei se aleg cu multe răni și dezamăgiri,  cu concluzii greșite, cum ar fi aceea că  viața e un chin. Văd cum tinerii ajung să fie o masă mare de oameni triști, care nu mai așteaptă nimic bun. Și atunci, nici la 30 de ani împliniți, femeile spun că nu mai văd rostul cuplului și bărbații nu mai vor să aibă de-a face cu nici o femeie, căzând în mrejele puternic încurajate de neomarxism ale cuplului de același sex. Și asta pentru că nu au trăit la timp nici dragostea, nici viața, nici nu au aflat nimic despre omul de alături.

Să fi schimbat tehnologia și globalizarea tot mai pregnantă, atât de grav felul în care ne raportăm la lume și la ceilalți? Sigur că zona adolescenților de astăzi e de multe ori confuză și haotică pentru noi, cei demult ieșiți din segmentul lor de vârstă, cei pentru care adolescența trăită în anii 80 sau 90 ai secolului trecut însemna cu totul și cu totul alte repere morale, religioase, culturale sau comportamentale. Făceam chefuri în umilele apartamente de bloc,  atârnam lumini colorate cu celofan, să fie mai întuneric, să ne putem săruta. Ne scriam scrisori și pândeam poștașul în așteptarea răspunsului. Stăteam lipiți de telefon, așteptând să sune. Un telefon cu disc la care era absolut necesar să răspunzi tu, și nu vreun părinte.

Fugeam pe ascuns la Costinești, de 1 Mai, fumam în toaleta liceului, chiuleam. Mergeam la discoteca de joi, la Casa de Cultură a tineretului, ceream și dădeam prietenii, ne îndrăgosteam, eram fericiți, uneori sufeream… Mai e ceva care să dea continuitate între generații? Greu de spus… Aparența spune că nu. Sunt greu de înțeles tinerii care se abonează la canale de pe youtube  și ascultă muzică de pe internet, nu și-o înregistreză pe casete cum făceam noi. Cât despre calitatea muzicii…Fiecare generație a avut preferații săi. Dar verificând, constatăm că ”expirații” au ascultat niște monștri sacri, care rezistă în istoria muzicii și se ascultă și acum, când generațiile tinere exultă la un fel de zgomot, care bubuie în boxe. More or less…

Le va fi mult mai ușor și nu au nevoie de atât de multe  vaccinuri, pentru că ”materialul” uman pare să se preteze perfect la mutilare.  Petrecerile lor nu mai au loc în apartamentele de bloc, ci în cluburi. Nu scriu niciodată scrisori. Nu mai există romantism – pentru că nu poți parfuma un mesaj pe whazup… ”Expirații”, stiu însă că ”te iubesc” sună mai bine scris în final de scrisoare…  Tinerii transmit un ”fel-formă” de mesaj într-o altă limbă: linkuri cu dedicații, smiley-uri, emoji-uri pe care și le trimit în ”poștă” cu nume care par ne-umane: ”instagram”, ”twiter”, ”facebook”, ”snapchat”, ”tumblr” și câte și mai câte altele, de un agramatism zguduitor. Dacă dai la o parte spoiala pe care o mai dă educația precară primită în familie si la școală, găsești doar superficialitate, mediocritate și aroganță. Cine e de vină ?- vine, firesc, întrebarea.

Noi, generația ”veche” suntem în mare parte responsabili de această debusolare a lor, de faptul că nu știu și nu vor să se implice în nimic, că scriu puțin și prost, că citesc doar statusuri pe facebook, că fac greșeli de gramatică și ortografie, că nu citesc cărți și au cultură, zero. Școala, și părinții. Pentru că am fost rigizi sau absenți uneori, pentru că nu am înțeles la timp, și nu am ripostat când lumea a început să se schimbe în rău, și că cei care vin din urmă sunt tentați și canalizați de un globalism otrăvit, forțați să se adapteze ”noii ordini”, și nu valorilor lumii tradiționale. Vor fi din ce în ce mai puțini și mai timorați tinerii cu idei geniale, creativi și spirituali cu care poți să ai discuții inteligente despre orice.

Vor fi din ce în ce mai mulți  cei care sunt mereu conectați la realitatea lumii în care trăiesc, chiar dacă realitatea e mizerabilă. În felul acesta, noua raportare la realitate, cuplată cu un eventual vaccin împotriva dragostei, ar rezolva, deodată, mai multe probleme. Dintre care, cea mai importantă va fi  derobarea generațiilor viitoare de tineri, de a citi romane de dragoste. Un efort în plus care va fi exclus. Și cum, probabil, efectul vaccinului anti-dragoste nu poate fi același la toți subiecții, e necesară ”extragerea” și distrugerea, în toată lumea, a cărților de acest fel. Începutul se poate constata deja, în multe țări ”civilizate”, în care, în programa școlară au fost deja operate schimbări. Chiar marele Will Shakespeare a ajuns interzis de a fi studiat…

Așa cum altă dată după încheierea războaielor într-o perioadă oarecare de timp, orice deținător de arme era obligat să le predea statului, așa și după campania de vaccinare împotriva iubirii, cetățenii care dețin astfel de cărți vor fi obligați să le predea la centrele de colectare. Se vor numi tribunale de analiză a cărților, care vor completa lista inițială și vor actualiza periodic titlurile de cărți interzise. O posibilă listă de început se poate face foarte simplu, luînd în răspăr prezentările cărților de pe site-urile editurilor, așa cum am făcut și eu…

PE ARIPILE VÂNTULUI, de MARGARET MITCHELL, distinsă cu premiul Pulitzer, spune o poveste de dragoste copleșitoare, care a cucerit milioane de cititori în întreaga lume.

FEMEIA LA TREIZECI DE ANI, de HONORÉ DE BALZAC,  povestea tristă și emoționantă, care ne amintește că viața noastră este suma propriilor decizii.

LOLITA lui  VLADIMIR NABOKOV - un roman care a fermecat milioane de cititori, o poveste de dragoste neconvențională, una care a revoltat și contrariat realitatea epocii în care a apărut.

MARELE GATSBY, opera lui SCOTT FITZGERALD spune o poveste tragică, plină de pasiune și dramă, fiind în același timp o radiografie a societății americane în Epoca Jazzului. Petreceri grandioase, șampanie, muzică și opulență. Marele Gatsby este povestea unei iubiri devoratoare împletită cu dorința ascensiunii sociale și urmările îmbogățirii peste noapte.

ANNA KARENINA, a lui TOLSTOI vorbește despre  Anna, personaj tragic, pasional, aflat în căutarea adevărului și sensului, într-o luptă continuă cu sine și cu lumea din jur, trăind o poveste de dragoste care intrigă cititorul.

DRAGOSTEA ÎN VREMEA HOLEREI, de GABRIEL GARCIA MARQUEZ, povestea uimitoare a lui Florentino Ariza și Fermina Daza au trăit în tinerețe o poveste de dragoste pătimașă, el jurând că o va iubi pentru totdeauna și că o va aștepta, indiferent cât ar dura. Și și-a ținut promisiunea – nici cele 662 de relații amoroase pe care le-a avut nu i-au zdruncinat dragostea aprinsă pentru Fermina.

MAITREYI, a lui MIRCEA ELIADE, dezvăluie o Indie a contrastelor, a iubirii și a dăruirii totale – locul unde o poveste de dragoste interzisă, aproape shakespeariană, poate prinde viață.

LUNI DE FIERE, de PASCAL BRUCKNER, este o carte care se învârte în jurul extremelor, care ne arată cât de fragilă este granița dintre dragostea înflăcărată și ura distructivă. Pentru cititorii care îndrăznesc să privească dragostea cu tot veninul și chinul ei.

MĂTUȘA JULIA ȘI CONDEIERUL, a lui MARIO VARGAS LLOSA, spune o poveste destul de neobișnuită a condeierului, Marito, un alter ego al autorului, îndrăgostit la optsprezece ani de mătușa cu mult mai în vârstă decât el. De aici complicațiile sociale și morale, dar și intensitatea poveștii de dragoste, toate necunoscutele și contrastele, farmecul iubirii.

IUBIRI CARAGHIOASE a lui MILAN KUNDERA,  îmbină 7 povești concentrate în jurul aceleiași teme – dragostea. Fiecare poveste este un studiu asupra relațiilor dintre oameni și a complexităților care însoțesc orice legătură emoțională.

Un sentiment enigmatic, venit de la Dumnezeu, iubirea, secole de-a rândul a dat bătăi de cap celor ce au căutat să înțeleagă armonia și contradicțiile ei în romane de dragoste, va dispărea în neant, în urma unui vaccin obligatoriu.

Va fi trimisă la crematoriu și cărticica ediție ”poche” care a stat la baza celui mai frumos film  de dragoste din istoria cinematografiei mondiale. Este un film din 1970, în regia lui Arthur Hiller, cu Ali MacGraw și Ryan O’Neal în rolurile principale. Povestea a avut un impact enorm, filmul a avut succes ani de zile, coloana sonoră a rămas celebră până astăzi. Acesta este „Love Story”, filmul la care plângeau și bărbații… ”Dragostea înseamnă să nu spui niciodată «Îmi pare rău»”, îi spunea Jennifer Cavilleri, o fată săracă, dar frumoasă și deșteaptă lui Oliver Barett, foarte bogat, pe care îl întâlnește în biblioteca Univesității Harvard; se tachinează, sunt atrași magnetic unul de celălalt, și până la urmă trăiesc ceeace pe vremurile ”expiraților” de azi se numea dragoste…

Cât despre neomarxiști, ei pot fi ”săriți” de la vaccinul anti-iubire, fiindcă nu mi se par a fi într-un mare pericol. Cei mai mulți, pe care, din nefericire ne e dat să-i vedem zilnic la tv., au un sex greu de precizat, intre masculinitatea pregnantă a lui Harry Potter si  cea a adolescentntului întârziat coborât direct din postul de șef, la Bruxelles. Fetele sunt grăsuțe și simpatice, cu chipuri blânde, de frumoși și grațioși căluți de povară domesticiți târziu, către expirare. Cât despre cultură și inteligență…

În condițiile astea, mă înclin în fața acelora dintre noi, care cu toată ”ferbra pregătirilor”, ”magia sărbătorilor”, a ”împatimiților sporturilor pe zăpadă”, a acelora care ”trebuie să scoată din buzunar” sume bune pentru ”petrecerile fabuloase”, la munte, sau pe plaje, departe de țară și departe de ”agitația orașelor”, a acelora care visează ”tradițional”, la ”atmosfera de poveste”, cu cârnați, reni, porci, multă băutură și luminițe, așteptând ”noaptea dintre ani”, își propun, și își fac timp să citească, sau să recitească, măcar un roman de dragoste din lista de mai sus… Nu se știe: poate, mai târziu va fi inutil,  imposibil sau chiar…interzis.