Judecătoarea Adina Daria Lupea, de la Curtea de Apel Cluj ia atitudine împotriva îngrădirii dreptului la liberă exprimare a magistraților. Ea contestă reglementările CSM care interzic judecătorilor să comenteze public anumite situații, legat de starea Justiției, dar nu numai.

Judecătoarea Adina Daria Lupea este cunoscută pentru luările sale de poziție vis-a vis de situația din Justiție. Aflată în pragul pensionării și a retragerii din magistratură, ea vorbește, într-un lung comentariu, despre situația în care au ajuns judecătorii. Acestora le este interzis să comenteze și chiar să solicite ajutor, în cercetarea spețelor pe care le au în lucru, de către CSM. În opinia sa este ceva nemaivăzut care încalcă chiar principiul transparenței în justiție.

„Justiția nu se face numai în spatele ușilor închise. Câtă vreme nu se încalcă secretul deliberarii, câtă vreme sunt în discuție situații ipotetice, ce rost are o reglementare secundară de genul nu poți să îți spui părerea pe un dosar deja soluționat definitiv? Este în interesul întregii societăți să se afle direcția în care poate merge un anumit tip de cauze, culegerile de jurisprudența sunt publice, ce e cu pumnul asta în gură că nu mai poți dezbate ceva ce s-a soluționat definitiv?”, a comentat judecătoarea Adina Daria Lupea.

Magistratul clujean susține că aceste reguli sunt cu atât mai absurde cu cât privesc inclusiv aspecte care nu au legătură cu viața profesională.

„Să șțiți că nu suntem toți niște judecători seci. Înainte de a fi judecători suntem oameni. Iar simțămintelor omenești le punem noi frâu, când e cazul, când e vorba de dosare, când e vorba de soluții. Nu avem nevoie de reguli, suntem oameni maturi, trecuți prin aceste experiențe, ne cunoaștem limitele. Așa că nu ne mai umiliți cu reguli absurd”, a mai scris judecătoarea, în comentariul pe care l-a postat pe contul de Facebook.

Comentariul judecătoarei Adina Daria Lupea

„Sunt un dinozaur în sistem. Am deja 24 de ani spre 25. Cu asta voi începe postarea. Mă apropii de pensie însă să șțiți că mai am momente în care mi-aș dori că sistemul să mă motiveze cumva să mai rămân, să nu plec așa repede.

O să o iau în ordine inversă. Era o vreme când scriam la Revista Dreptul, la începutul anilor 2000. Era o mândrie când ți se acceptă articolul. Am scris și la Revista de Drept penal, chiar în colaborare cu alți colegi și ... ghiciți, am scris și din practică noastră în instanțe înainte de a formulă un punct de vedere.

Despre ce era să fi scris decât despre spețe aflate în lucru, de practică judiciară, de propuneri de lege ferenda, adică tot ce poate interesa un jurist? Indicăm de fiecare dată practică în articole, cu numărul dosarului și al sentinței și menționăm «nepublicată». Au fost făcute inclusiv lucrări de doctorat așa, pentru că altfel de unde iei jurisprudența decât din cazuistică? Încă se fac Culegeri de jurisprudența unde ne indicăm practică, sunt publicate, circulă în sistem și printre avocați, justitiabili, inclusiv cu punctul de vedere al autorului.

Inclusiv în lucrarea mea din 2004 de promovare la tribunal am făcut astfel de trimiteri. Nimeni nu vedea în asta o problema, făceam schimb de idei, până și pe forumurile interne ale magistraților pe vremuri existau astfel de situații, cineva prezența speță, cerea păreri și le și primea.

Mi se pare incredibil unde se ajunge. Pe astfel de forumuri se discutau exact spețe în curs, fără nume și prenume, doar pentru a găși soluția judicioasă. Sigur, nu erau publice însă erau destinate unui număr de câteva sute, poate mii de magistrați.

Lumea a evoluat, iar mediile de discuție s-au schimbat

Care e diferența cu facebookul nu înțeleg. Lumea a evoluat, noi am evoluat, acele forumuri au fost apoi închise, discutăm, glumim de situații ivite, nu dăm soluții, înțeleg că nu comentăm dosare în curs, dar pentru numele lui Dumnezeu nu se mai poate supune atenției chiar și în acest mediu o situație ipotetică dintr-un dosar deja soluționat?

Eu am o mare, mare rugăminte de această dată adresată tuturor factorilor decidenți. Justiția nu se face numai în spatele ușilor închise. Câtă vreme nu se încalcă secretul deliberarii, câtă vreme sunt în discuție situații ipotetice, ce rost are o reglementare secundară de genul nu poți să îți spui părerea pe un dosar deja soluționat definitiv? Este în interesul întregii societăți să se afle direcția în care poate merge un anumit tip de cauze, culegerile de jurisprudența sunt publice, ce e cu pumnul asta în gură că nu mai poți dezbate ceva ce s-a soluționat definitiv?

În ce direcție mergem?

În ce bulă ne propunem să rămânem, unde mai este transparența actului de justiție, unde rămân întrebările noastre, unde este libertatea de exprimare a magistraților, garantată de însăși CEDO?

Ce se dorește de la noi? O tăcere totală și definitivă în privința problemelor care macină și societatea și pe noi?

Magistratul acuză o cenzură nejustificată

O cenzură nejustificată, supusă eventual discuției numai în cadrul unor ședințe de analiză a practicii neunitare?

Nu putem unii înțelege că vremurile s-au schimbat? Și cu bebelușii ce aveți? Că nu cred că un magistrat care are copii se poate opune unei lucrări de specialitate vizând nutriția noilor născuți. Este ceva condamnabil că niște doamne magistrat care au experiențe de împărtășit în acest domeniu să aibă o părere?

Suntem cumva născuți să fim sterpi și fără păreri? Este ceva înjositor să vorbești, chiar ca și magistrat, de experiență nașterii, a alăptării, ne poate atrage asta o sancțiune? Mă adresez aici doamnelor ce ar fi putut vota asemenea nonsens. Nu aveți copii? Nu șțiți ce înseamnă? Deja simt că nu mai am argumente dar am o concluzie.

Nu știu și nu cred că în acest ritm veți reduce la tăcere magistrații. Probabil unora le trece prin cap să nu mai avem nici câini, nici pisici, nici timp liber în natură, nici relații sociale, nici exprimări în mediul online.

Pentru mine este foarte trist să văd că niște colegi în care am crezut pot vota așa ceva. Îmi amintesc că în CSM-ul trecut a existat o idee potrivit căreia un magistrat nu poate nici măcar cânta într-un club, numai dacă este neremunerat sau ceva de genul. Acum văd că nici sport nu poate face și nici nu poate lua medalii.

Nu suntem niște judecători seci

Să șțiți că nu suntem toți niște judecători seci. Înainte de a fi judecători suntem oameni. Iar simțămintelor omenești le punem noi frâu, când e cazul, când e vorba de dosare, când e vorba de soluții. Nu avem nevoie de reguli, suntem oameni maturi, trecuți prin aceste experiențe, ne cunoaștem limitele. Așa că nu ne mai umiliți cu reguli absurde.

În rest, câtă vreme pasiunile noastre omenești nu încalcă cu nimic statutul și limitele deontologiei profesionale, nu ne puteți spune și nici impune, când simțim, ce simțim, cum ne exprimăm în public câtă vreme o facem elegant, nici nu ne puteți pune alte bariere vieții sociale în afară barierelor pe care inerent ni le impunem noi.

În rest, înțelepciune le doresc în ultimul an de mandat!”, a scris judecătoarea în comentariul de pe Faccebook.