Florin Cîțu pune piciorul în prag: „Suntem singurii care încearcă să deblocheze negocierile cu PSD”
- Mihnea Talau
- 17 noiembrie 2021, 13:18
Premierul interimar Florin Cîțu a declarat miercuri că nu i se pare normal ca unii colegi din PNL să accepte ca PSD să dea premierul pentru noul guvern, numai că nu poate contesta decizia.
În plus, Cîţu a mai spus că nu ştie dacă primul premier va fi de la PNL sau PSD, dar că speră ca liberalii să aibă acest privilegiu.
„Nu ştiu dacă vor fi primii ei sau nu. Aseară am decis ca PNL să fie de acord cu un sistem de premier prin rotaţie, cu primul premier de la PNL. E o listă întreagă de persoane pe care nu le-aș accepta. Dar nu numai eu, cred că și românii. Aceleași discuții erau și cu USR.
Trebuie să discutăm azi, să deblocăm situația, e nevoie să găsim o soluție de compromis. Noi avem o decizie foarte clară, un premier PNL în primă fază, vom vedea în partid cine e acea persoană. Văd că sunt colegi în PNL care sunt de acord ca premierul să fie desemnat de alte partide. Nu mi se pare ok, dar asta este!”, a spus liderul PNL.
Liberalii sunt singurii care încearcă să deblocheze negocierile cu PSD
El a ripostat și la cererea liderului PSD Marcel Ciolacu care a spus că nu e de acord cu varianta Cîţu pentru funcţia de premier întrucât a fost înlăturat prin moțiune de cenzură.
„Am auzit și eu acest argument și mi se pare bizar. O moțiune de cenzură nu este împotriva unui singur om, ori în această logică niciun ministru care a fost în Guvern nu mai poate să facă parte din viitoarea echipă. Eu nu vreau să mergem într-o direcție greșită și să ajungem să spunem: știți X de la PNL nu poate să fie ministru. Dacă la ei se poate cu președintele partidului, atunci se poate și la noi”, a mai spus Florin Cîțu.
Cîţu considderă că liberalii sunt singurii care încearcă să deblocheze negocierile cu PSD.
„Eu sunt cel care vine în fiecare zi și PNL este cel care vine în fiecare zi cu încă o flexibilizare. Suntem singurii care încercăm să rezolvăm aceste negocieri”, a conchis liderul PNL.