Atenție la sfaturile de pe internet: Terapia hiperbară nu se recomandă în cadrul recuperării post-COVID! „Se poate ajunge chiar la deces”

Atenție la sfaturile de pe internet: Terapia hiperbară nu se recomandă în cadrul recuperării post-COVID! „Se poate ajunge chiar la deces”Sursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

„Singura terapie în urma bolii (n.r. COVID-19) este kinetoterapia şi recuperarea respiratorie”, a atras atenția fostul manager al Spitalului Colentina din București, Remus Mihalcea, în cadrul unei intervenții în care a comentat pericolul terapiei hiperbare, recomandate tot mai des în mediul online, în lipsa unei păreri medicale de specialitate. Pneumologii și specialiştii din Sănătate nu recomandă această terapie post-COVID-19.

Terapia hiperbară nu se recomandă în cazul pacienților care vor să se recupereze în urma infectării cu SARS-COV-2. Mai mult decât atât, acest tratament nu se realizează mai devreme de 60 de zile de la trecerea prin boală, avertizează medicii. „Se ştie că terapia hiperbară are indicații doar în anumite patologii. Nu se face oricum”, a atras atenția fostul manager de la Spitalul Colentina din Capitală, Remus Mihalcea.

Dezbaterile au luat naștere pe fondul stingerii din viață a regretatului rapsod Petrică Mîțu Stoian la Spitalul Județean Reșița, după ce a suferit un șoc septic. Anterior, cântărețul de muzică populară fusese internat la Clinica Nera. Artistul a urmat tratamentul amintit la 21 de zile după boală.

Terapia hiperbară nu se recomandă oricui!

Un alt pacient internat la clinica privată la care s-a tratat și Petrică Stoian a suferit hemoragie toracică puternică, fiind internat ulterior tot la Spitalul Județean Reșița. Întrebat dacă este vorba despre o coincidență, medicul Remus Mihalcea a comentat pericolul urmării unor tratamente post-COVID-19, recomandate pe rețelele de socializare, în lipsa unei păreri medicale de specialitate.

„Nu, nu este o coincidență. Din păcate, a apărut o modă în mediul online şi pe reţelele de socializare cu această terapie camera hiperbară. Nimic nu este mai fals. Medicii de specialitate, pneumologii, specialiştii nu recomandă această terapie post-COVID”, a declarat medicul Remus Mihalcea.

Singurele terapii ce se aplică în recuperarea post-COVID-19

Fostul manager al Spitalului Colentina a subliniat că singurele terapii care trebuie urmate în cazul pacienților ce trebuie să se recupereze în urma infectării cu virusul SARS-COV-2 sunt kinetoterapia şi recuperarea respiratorie.

„Peste 90% din pacienți îşi recuperează funcția respiratorie la 3-6 luni de la vindecare. În rest, se ştie că terapia hiperbară are indicații doar în anumite patologii. Nu se face oricum. Se face la indicația unui specialist şi are o paletă foarte restrânsă”, a explicat medicul Remus Mihalcea.

Terapia hiperbară aplicată necorespunzător poate conduce la deces

În cazul în care terapia hiperbară este urmată fără a se ține cont de recomandările specialiștilor, pacienții riscă inclusiv decesul. „Riscurile sunt acestea, se poate ajunge chiar şi la deces. Până acum o săptămână, nu existau studii, nici la nivel naţional, nici la nivel internațional care să ateste că terapia hiperbară aduce beneficii, în această boală.

Dimpotrivă, arată foarte multe complicații ce pot apărea. Repet: nu există studii de specialitate în acest sens. Tot ce circulă în mediul online şi pe reţelele de socializare sunt, ca să zic așa, fake news date de aşa ziși specialiști în medicină. Din păcate, există riscuri foarte mari”, a conchis medicul Remus Mihalcea.

În altă ordine de idei, directorul medical SJU Reșița, Cosmin Librimir, a declarat, „cu mâna pe inimă”, că regretatul cântăreț de muzică populară Petrică Stoian nu ar fi trebuit să urmeze terapia hiperbară în cadrul recuperării sale post-COVID-19.

Cum l-a afectat pe Petrică Mîțu Stoian tratamentul 

Pe de altă parte, medicul Mircea Matei, care l-a tratat pe Petrică Mîțu Stoian la clinica privată , a transmis că nu este de părere că decesul artistului a survenit pe fondul expunerii la oxigen. „La noi pacientul a venit într-o stare bună de sănătate. Aceste diagnostice nu sunt compatibile cu starea lui clinică la momentul sosirii în spaţiul nostru. Aceste diagnostice sunt după ce s-a degradat starea sa de sănătate. La noi dânsul a venit cu parametri vitali normali. În urma consultației inițiale a primit aprobarea de a intra într-o primă testare în acel spaţiu hiperbar, iar acele discuții legate de aceasta baro traume nu se susţin.

În timpul tratamentului pot apărea două tipuri de probleme. Probleme acute pe fond mecanic prin proces fizic al presiunii, caz în care leziunile apar imediat în timpul terapiei sau imediat după şi se manifestă cu durere, junghi, dispnee. Toxicitatea apare la valori mult mai mari decât lucrează medicina hiperbară sau dacă apar expuneri prelungite mai mult de două ore. În acest caz nu poate fi pusă în discuție. Dânsul a făcut o sesiune scurtă”, a declarat medicul Mircea Matei într-o intervenție la Antena3.

Amintim că, în contextul de față, Parchetul Judecătoriei Reșița a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în care se investighează condițiile în care a avut loc decesul artistului.