Tratamentul care l-a ucis pe Petrică Mîțu Stoian mai face o victimă! Pacientul este internat în stare gravă

Tratamentul care l-a ucis pe Petrică Mîțu Stoian mai face o victimă! Pacientul este internat în stare gravăSursa: arhiva EVZ

Tratamentul hiperbaric efectuat la o clinică privată din Reșița mai face o victimă, pacientul ajungând în stare gravă Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița. Vorbim despre aceeași clinică și același tratament urmat și de Petrică Mîțu Stoian.

Îndrăgitul artist de muzică populară a murit sâmbătă, iar în cazul său a fost deschis un dosar penal în rem pentru ucidere din culpă. Un alt pacient al clinicii private care a fost supus unui tratament cu hiperbaric a ajuns marți seara de urgență la secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița. În aceste momente, bărbatul este internat la secția de Terapie Intensivă, dar este stabil și cooperant.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost infectat cu COVID-19 și a fost internat la Spitalul Județean din Reșița, unde a primit tratamentul corespunzător infectării. Conform informațiilor oferite de cadrele medicale, la externare, pacientul nu prezenta leziuni majore la nivel pulmonar. Bărbatul a decis să facă câteva ședințe de recuperate la clinica privată Nera, acolo unde și regretatul Petrică Mîțu Stoian a făcut tratamentul cu hiperbaric.

Pacientul a făcut doar o singură ședință, însă în timpul acesteia a acuzat stări de rău. A mers la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița, unde a fost diagnosticat cu pneumotorax și transferat de urgență la Spitalul Municipal din Timișoara. Odată ajuns aici, bărbatul de aproximativ 40 de ani a fost internat direct la secția de Terapie Intensivă, starea sa de sănătate fiind una extrem de gravă.

„Persoana respectivă a venit la noi după ce a fost supusă unei singure proceduri de terapie hiperbară. Spre sfârșitul ședinței a acuzat o durere bruscă în hemitoracele drept, care a spus că efectiv i-a tăiat respirația. Mai fiind câteva minute până la terminarea procedurii, și-a asumat să reziste la durere. Starea lui s-a deteriorat ușor, a ajuns la noi, s-a pus diagnosticul de pneumotorax masiv drept, a fost drenat chirurgical, starea lui s-a îmbunătățit puțin. Pe timpul transportului (spre Timișoara – n.r.) starea a fost staționară, probabil că mâine vor interveni chirurgical”, a declarat Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean Reșița.

Reprezentanții Spitalului Municipal Timișoara au făcut declarații despre starea bărbatului, susținând că acesta „este conștient, cooperant, stabilit din punct de vedere hemodinamic, internat în terapie intensivă”.

Ne puteți urmări și pe Google News