Pact pentru gaze între Republica Moldova și Gazprom. Igor Dodon parte din înțelegere?
- Mihnea Talau
- 2 noiembrie 2021, 17:09
În urma unor negocieri dure și îndelungate, Republica Moldova şi Gazprom au ajuns la un compromis, pe 29 octombrie curent, privind semnarea unui nou contract de livrare a gazelor naturale, valabil pe cinci ani. Se speculează că partea rusă a solicitat Chişinăului să garanteze că Igor Dodon nu va ajunge la închisoare.
Au ieșit la iveală informații interesante, dar încă neverificate, despre culisele negocierilor moldo-ruse pe tema gazelor naturale.
Potrivit unor surse, s-ar fi ajuns la un compromis pe subiectul gazelor naturale după ce partea rusă ar fi impus Chişinăului, printre altele, şi o condiţie mai puţin obişnuită pentru semnarea contractului, acceptată de delegaţia moldovenească. Mai exact, oficialii ruşi ar fi solicitat delegaţiei moldoveneşti să garanteze imunitate ex-preşedintelui Igor Dodon. Cu alte cuvinte, partea rusă ar fi cerut puterii de la Chişinău să nu intenteze dosare penale pe numele fostului şef de stat. „De aceea, sâmbătă, imediat după semnarea contractului, Dodon a revenit la Chişinău”, anunță Adevărul.
Astfel, săptămâna trecută, în timpul negocierilor moldo-ruse, care s-au desfăşurat la Sankt Petersburg, Igor Dodon se afla la Moscova într-o vizită de lucru în calitate de preşedinte al Uniunii moldo-ruse a Oamenilor de Afaceri, care este înregistrată la Chişinău din luna iunie 2021. Dodon a obţinut această funcţie odată ce a renunţat la mandatul de deputat.
Dodon spune că nu intenționează să plece din Moldova
Într-o emisiune la PrimeTV, Igor Dodon a respins zvonurile precum că ar fi fugit din ţară de teama unor dosare penale. Dodon a declarat că nu intenţionează să plece din Moldova, deşi are oferte atractive de muncă în afară. Dodon a afirmat că nu a încălcat legea vreodată şi de aceea nu există motive ca dânsul să fie tras la răspundere penală.
„Mulţi sperau că m-am dus din ţară, inclusiv din oponenţii politici. Eu nu am de gând să plec din ţară. Eu am văzut că unii au spus că gata Dodon şi-a luat cetăţenia Federaţiei Ruse. Nu am cetăţenie altui stat şi nici nu intenţionez, cetăţenia rusească poate să îmi trebuiască în caz dacă voi dori să fiu angajat într-o companie de stat în Rusia, dar nu am aşa planuri. Eu rămân în Republica Moldova. Oferte sunt, de aceea am decis să rămân în ţară. Familia tot e aici, doar acel mare învaţă la Kazani, la universitate, dar acum este aici că face online orele. De aceea sunt pe loc, sunt alături de colegii din partid, avem foarte mult de lucru”, a declarat Igor Dodon la emisiunea Prime Time de la PrimeTV, citat de Unimedia.