Scandal în Televiziunea Română. Abuzuri la desemnarea noilor șefi, se cere ajutorul Comisiei Europene!

Scandal în Televiziunea Română. Abuzuri la desemnarea noilor șefi, se cere ajutorul Comisiei Europene!Sursa: Arhiva EVZ

Reprezentanții puterii politice din România politizează conducerea Televiziunii Române, încercând să impună prelugirea contractului fostei șefe a Televiziunii Române, Ramona Săseanu.

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a transmis o comunicare de presă, către Comisia Europeană și către Parlamentul European, în care denunță abuzurile reprezentanților puterii politice. Potrivit acestora, se încearcă eliminarea reprezentanților salariaților din Consiliul de Administrație al TVR. Aceata pentru ca o decizie să fie luată în lipsa lor.

„Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a luat act de lipsa oricărui răspuns din partea forurilor de conducere a Parlamentului României la Notificarea transmisă astăzi de organizația la care este afiliat cu drepturi depline – Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind privind deblocarea funcționării celor două instituții publice de media, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune.

Totodată, din informațiile primite, actuala putere politică încearcă să o reinstaleze în funcție pe fosta șefă a TVR, Ramona Săseanu, adică pe cea care a provocat mai multe scandaluri și abuzuri împotriva angajaților din instituție”, se arată în informarea de presă transmisă de Sindicat.

Salariații nu sunt doriți în organele de conducere ale TVR

Din informarea de presă rezultă că conducerea TVR, mai exact Comitetul Director, că refuză să demareze procedurle pentru desemnarea reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație.

„Mai mult, în cursul zilei de astăzi, după primirea adresei din partea Parlamentului României privind desemnarea reprezenaților salariaților în urma organizării alegerilor interne, conform Legii nr. 41/1994, Comitetul Director al TVR refuză să aprobe demararea procedurilor, deși prevederile art. 36 și 37 din Regulamentul de funcționare, dau dreptul acestui for ca în situații excepționale, cum ar fi lipsa directorului general, să emite circulare care au forța unei decizii:

«Comitetul Director, prin excepție, poate emite Circulare, care vor avea caracter excepțional dictat de interesul imediat în soluționarea unor probleme aflate în discuția Comitetului Director. Circularele sunt considerate decizii ale Comitetului Director luate în situații excepționale și sunt consemnate în procese verbale semnate de către toți membrii Comitetului Director prezenți»”, se mai arată în informarea de presă.

Sursa foto: EVZ

Conducerea TVR acuzată că încalcă legea

În acest context, MediaSind atrage atenția factorilor de decizie din TVR și decidenților politici că dreptul salariaților instituțiilor publice de radio și televiziune de a-și alege reprezentanții în Consiliile de Administrație este legitim. Acesta este prevîzut în Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea celor două societăți.

„Încălcarea acestei legi va atrage, indubitabil, blocarea în instanțe, a funcționării SRR și SRTV, dar și mai multe plângeri penale. Apelăm la responsabilitatea factorilor responsabili de a aplica toate măsurile necesare în vederea respectării legalității.

Nu în ultimul rând, prin Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, vom sesiza organizațiile naționale și internaționale la care suntem afiliați, Confederația CNSLR-Frăția, Federația Europeană a Jurnaliștilor și Federația Internațională a Jurnaliștilor pentru a aduce la cunoștința Parlamentului European și Comisiei Europene abuzurile autorităților din România”, se mai arată în document.

Comunicatul MediaSind

În cele ce urmează puteți citi comunciatul MediaSind:

„Puterea politică din România încearcă să o impună în funcție pe fosta șefă a Televiziunii Române prin eliminarea reprezentanților salariaților din Consiliul de Administrație!

În atenția Parlamentului European și a Comisiei Europene:

Puterea politică din România încearcă să o impună în funcție pe fosta șefă a Televiziunii Române prin eliminarea reprezentanților salariaților din Consiliul de Administrație!

Deși are prevedere legală, Comitetul Director al TVR refuză să aprobe organizarea scrutinului pentru alegerea salariaților în CA

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a luat act de lipsa oricărui răspuns din partea forurilor de conducere a Parlamentului României la Notificarea transmisă astăzi de organizația la care este afiliat cu drepturi depline – Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind privind deblocarea funcționării celor două instituții publice de media, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune (amănunte aici: Federația FAIR-MediaSind solicită Parlamentului deblocarea funcționării Radioului Public și Televiziunii Române ). Totodată, din informațiile primite, actuala putere politică încearcă să o reinstaleze în funcție pe fosta șefă a TVR, Ramona Săseanu, adică pe cea care a provocat mai multe scandaluri și abuzuri împotriva angajaților din instituție (amănunte aici: : Mandatul imposturii și incompetenței din Televiziunea Română s-a încheiat aseară, la ora 24,00!! )

Mai mult, în cursul zilei de astăzi, după primirea adresei din partea Parlamentului României privind desemnarea reprezenaților salariaților în urma organizării alegerilor interne, conform Legii nr.41/1994, Comitetul Director al TVR refuză să aprobe demararea procedurilor, deși prevederile art. 36  și 37 din Regulamentul de funcționare, dau dreptul acestui for ca în situații excepționale, cum ar fi lipsa directorului general, să emite circulare care au forța unei decizii: „Comitetul Director, prin excepție, poate emite Circulare, care vor avea caracter excepțional dictat de interesul imediat în soluționarea unor probleme aflate în discuția Comitetului Director. Circularele sunt considerate decizii ale Comitetului Director luate în situații excepționale și sunt consemnate în procese verbale semnate de către toți membrii Comitetului Director prezenți.”

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind atrage atenția atât factorilor de decizie din TVR, cât și decidenților politici, că dreptul salariaților instituțiilor publice de radio și televiziune de a-și alege reprezentanții în Consiliile de Administrație este un drept legitim și prevăzut de Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea celor două societăți. Încălcarea acestei legi va atrage, indubitabil, blocarea în instanțe,  a funcționării SRR și SRTV, dar și mai multe plângeri penale. Apelăm la responsabilitatea factorilor responsabili de a aplica toate măsurile necesare în vederea respectării legalității.

Nu în ultimul rând, prin  Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, vom sesiza organizațiile naționale și internaționale la care suntem afiliați, Confederația CNSLR-Frăția, Federația Europeană a Jurnaliștilor și Federația Internațională a Jurnaliștilor pentru a aduce la cunoștința Parlamentului European  și Comisiei Europene abuzurile autorităților din România.

Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind

București, 1 noiembrie 2021”.

Ne puteți urmări și pe Google News