Exclusiv. Valul 4 face ravagii, criza politică ne calcă pe nervi. Ce mutare va face președintele? „Știe că merge pe un scenariu sigur". VIDEO

Exclusiv. Valul 4 face ravagii, criza politică ne calcă pe nervi. Ce mutare va face președintele? „Știe că merge pe un scenariu sigur". VIDEOsursă: arhivă EvZ

Atitudinea imperturbabilă a președintelui în actuala criză politică odată cu desemnarea lui Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier dă naștere multor scenarii. Podcastul EVZ Play de joi a discutat pe ce mizează Klaus Iohannis în următorii pași pe care îi va face.

Despre atitudinea președintelui jurnalistul Mirel Curea consideră că „are aceeași seninătate ca atunci când l-a demis pe Stelică (n.r. - fostul ministru Stelian Ion) de la Justiție. Omul știe că merge pe un scenariu sigur"

Va da șah mat președintele USR?

Jurnalistul Dan Andronic a avansat ipoteza că președintele nu a vrut de fapt să negocieze cu USR. „A fost o întâlnire formală, nu a existat o echipă de negociere. Ei nu au negociat, l-au ascultat. Una din liniile de atac ale liberalilor este: președintele te-a nominalizat (n.r. - pe Cioloș) fiindcă te-a identificat ca fiind liderul unei noi majorități. Fă guvern cu majoritatea cu care ne-ai dat jos".

„După ce terminăm circul ăsta cu turneul Cioloș pe la partide și marea lui victimizare care va urma, se va merge pe o altă variantă, de exemplu Dan Vîlceanu sau Lucian Bode", a comentat Turcescu.

Sociologul Vladimir Ionaș crede că președintele va menține varianta Cîțu premier. „Strategia președintelui se bazează pe faptul că USR, după acest eșec în a forma o majoritate, va reveni lângă PNL indiferent de numele celui care va fi propus. Cred că o greșește din nou. Președintele se bazează că va trage foarte mult de timp și va rămâne cu guvern interimar".

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro