Scandalul achiziției de vaccinuri. Documentele care îl implică pe Vlad Voiculescu

Scandalul achiziției de vaccinuri. Documentele care îl implică pe Vlad Voiculescu

Realizatorul Antena 3, Mihai Gâdea, a prezentat documentul despre care a vorbit premierul Florin Cîțu, în conferința de presă de la finalul ședinței de guvern de miercuri, referitor la achiziția de vaccinuri anti-COVID.

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a comandat vaccinuri CureVac, care nu au fost aprobate. Valoarea acestei achiziții se ridică la 124.858.607 euro. Potrivit documentelor prezentate de Antena 3,  Vlad Voiculescu a semnat Formularul de Comandă pentru Vaccin din partea Statului Membru Participant către Contractor cu caracter de comandă fermă cu obligativitatea din Partea Statului Participant după cum urmează:

Trimestru T2 2021 - 3.020.772 doze de vaccin

Trimestru T3 2021 - 3.020.772 doze de vaccin

Trimestru T4 2021 - 2.013.850 doze de vaccin

Preţul de livrare a fost de 15.5 euro per doză fără TVA, iar suma de plată stabilită a fost de 124.858,607 euro fără TVA.

Mihai Gâdea înlocuit Sinteza Zilei

Premierul Cîțu vizat de ancheta DNA

În conferința de presă, premierul Florin Cîțu a declarat că Vlad Voiculescu a semnat pentru 9 milioane de doze de ser dezvoltat de compania germană de biofarmaceutice CureVac, care nu a fost aprobat.

„Domnul Vlad Voiculescu a semnat pentru 9 milioane de doze CureVac, vaccin care n-a fost aprobat niciodată”, a acuzat Cîțu.

Florin Cîțu a făcut aceste declarații în contextul anchetei deschise de DNA cu privire la achiziția vaccinurilor anti-COVID, în România. Această cercetare îl vizează pe actualul premier, conform speculațiilor din spațiul public.

DNA a precizat că urmărirea penală se face in rem, în acest moment, pentru abuz în serviciuși obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

„Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă (in rem), respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, se arată în documentul DNA.

Florin Citu

Cîțu se jură că n-are nici o legătură

Cîțu a dezmințit asocierea sa cu ancheta DNA privind achizițiile de vaccinuri.

„Ceea ce mi se pare mizerabil și revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA. Este vorba doar despre faptă. Nu are nicio legătură cu persoana. N-am nicio informație despre aceste dosare", a spus premierul care pasează responsabilitatea pe foștii şi actualul ministru al Sănătăţii.

Replica lui Vlad Voiculescu pentru Florin Cîțu

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a răspuns pe Facebook la acuzațiile pe care i le-a adus Florin Cîțu. El a explicat că în momentul de față România nu a plătit pentru vaccinurile CureVac tocmai pentru că acestea nu au fost aprobate.

„Parcă nici dna Dăncilă nu își permitea să arunce cu cuvintele în halul ăsta. Florin Cîțu se joacă cu cuvintele așa cum s-a jucat cu bugetul sănătății - complet iresponsabil.

Dreptul dobândit prin semnarea acelui acord era acela de a plasa comenzi dacă acel vaccin ar fi fost aprobat și dacă la momentul respectiv statul român ar fi considerat acest lucru oportun. Nevoia de vaccin în întreaga lume este enormă iar vaccinurile care nu sunt folosite pot fi revândute - fie de către producător, fi de către statul care are dreptul să le achiziționeze”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Vlad Voiculescu, USR PLUS

Cum au expirat 700.000 de doze de vaccin în depozite

La rândul său, Vlad Voiculescu l-a acuzat pe Florin Cîțu, care și-a asumat conducerea campaniei de vaccinare, că a luat „decizii proaste”. Acestea au dus la expirarea în depozite, a aproximativ 700.000 de doze de vaccin AstraZeneca.

„Sigur, asta dacă nu cumva țara respectivă are un mare meșter precum Florin Cîțu care ia atâtea decizii proaste încât vaccinurile expiră în depozite, așa cum înțeleg că s-a întâmplat cu vreo 700.000 de doze de vaccin Astra Zeneca.

Mai pe românește: problema nu e să dobândești dreptul de a face ceva (ex: să ai carnet de conducere, să cumperi un vaccin, etc.), problema este cum faci uz de dreptul dobândit (ex: să conduci beat, să lași vaccinurile să expire, etc.). Nu e greu să te comporți responsabil. Trebuie doar să rămâi cu picioarele pe pământ.

PS Vaccinul CureVac-ul nu este încă aprobat, deci România nu a cheltuit nici măcar un singur cent pe acest vaccin”, a mai scris Voiculescu pe Facebook.