Fost ministru al Sănătății, pus sub acuzare. A periclitat viețile oamenilor în pandemie

Fost ministru al Sănătății, pus sub acuzare. A periclitat viețile oamenilor în pandemie Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul ministru al Sănătății din Franţa, Agnès Buzyn, a fost pus sub acuzare vineri în cadrul anchetei judiciare deschise în iulie 2020 privind gestionarea crizei provocate de Covid-19.

În total, 16 plângeri au fost declarate admisibile și fac obiectul unor anchete în curs, a declarat o sursă judiciară pentru Franceinfo. Pe lângă Agnès Buzyn, sunt vizați fostul prim-ministru Edouard Philippe și actualul ministru al Sănătății, Olivier Véran.

Plângerile se referă în special la lipsa de echipament de protecție pentru îngrijitori și pentru populație, în fața epidemiei Covid-19, ezitări și schimbări de opinie cu privire la necesitatea sau nu de a purta măști etc. În total, epidemia provocase, începând cu 10 septembrie 2021, moartea a 115.000 de persoane din țară, potrivit agenției Public Health France.

Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătăţii în Franţa, a fost pusă sub acuzare, vineri seară

La finalul audierilor, Agnès Buzyn a fost inculpată pentru periclitarea vieţilor altor persoane. De altfel, Agnès Buzyn are şi statut de martor asistat într-un dosar de abţinere voluntară de a combate o situaţie de calamitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

La ieşirea de la audieri, Agnès Buzyn, care a fost ministru al Sănătăţii în Franţa în perioada 2017-2020, a declarat că a avut oportunitatea excelentă de a restabili adevărul.

Qui est Agnès Buzyn , la nouvelle Ministre de la Santé - Blog Médical

Procurorii Curţii de Justiţie a Republicii coordonează anchetele asupra modului în care instituţiile guvernamentale franceze au luat măsuri de prevenţie şi au gestionat zilnic epidemia de Covid-19, soldată până acum cu moartea a 115.000 de persoane în Franţa.

Anchetatorii au fost însoțiți de specialiști în informatică

Ancheta a implicat confiscarea și sigilarea echipamentelor informatice. Membrii comitetului de anchetă al CJR căutau probe posibile (rapoarte nepublicate, e-mailuri ...) care să arate gradul de cunoștințe pe care guvernul îl deținea, de exemplu, despre alerte pe care nu le-ar fi luat în considerare. Cel mai emblematic caz este gestionarea stocului de măști.

După Agnès Buzyn, Curtea de Justiție a Republicii ar putea, prin urmare, să convoace alți membri actuali sau trecuți ai executivului, inclusiv Olivier Véran și Edouard Philippe,  Sibeth Ndiaye, fost purtător de cuvânt al Guvernului, Jérôme Salomon, şeful Direcţiei Generale a Sănătăţii, şi Geneviève Chêne, directorul Institutului francez de Sănătate Publică, scrie francetvinfo.