Scandal în ședința coaliției. Florin Cîțu acuză că e șantajat de USR-PLUS. „Voi dați banii în schimbul SIIJ?”

Scandal în ședința coaliției. Florin Cîțu acuză că e șantajat de USR-PLUS. „Voi dați banii în schimbul SIIJ?”Sursa: Arhiva EVZ

Reacții acide ale guvernanților în ședința coaliției de marți, 24 august. Scandalul a avut loc în contextul dezbaterilor privind planul de investiții Anghel Saligny, prin care autoritățile locale ar urma să primească 50 de miliarde de lei pe parcursul următorilor șapte ani de zile.

USR-PLUS l-a șantajat pe Florin Cîțu, conform declarațiilor premierului, prevăzute în stenograma ședinței de coaliție din data de 24 august. Partidul condus de vicepremierul Dan Barna este nemulțumit de felul în care sunt împărțiți banii în cadrul planului de investiții Anghel Saligny întrucât au puțini aleși locali.

Pe de altă parte, USR-PLUS nu este de acord nu repartizarea sumelor de bani dacă Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu va fi desființată.

Dan Barna îl șantajează pe Florin Cîțu. „Nouă nu ne convine...”

Co-președintele USR-PLUS, Dan Barna, a transmis că înainte de a discuta problemele legate de planul de investiții Anghel Saligny, coaliția ar trebui să dezbată „partea politică”. Acesta a subliniat că USR-PLUS nu este mulțumit de felul în care PNL „bifează realizări, are primari”, în timp ce useriștii nu reușesc să facă același lucru. Trebuie menționat că, în cadrul planului de investiții amintit, cei mai mulți bani îi vor primi partidele cu cei mai mulți edili.

Dan Barna l-a „șantajat” pe premierul Florin Cîțu, susținând că liberalii nu fac suficiente eforturi pentru desființarea SIIJ. „De ce PNL nu depune mai mult efort să convingă UDMR cu privire la SIIJ?”, a pus problema vicepremierul României.

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a răspuns poziției lui Dan Barna: „Nu înțeleg cum puneți problema. Voi dați banii în schimbul subiectului pe Justiție?”

Scandal în ședința coaliției. Florin Cîțu: „Nu cedez acestui șantaj”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a intervenit, la rândul său, susținând că liberalii nu vor vota amendamentul UDMR. În acest moment, a intervenit și premierul Florin Cîțu, care a subliniat că nu cedează constrângerii exercitate de USR-PLUS: „Eu nu cedez acestui șantaj”, s-a exprimat premierul României.

„Noi vrem să se convoace sesiune și să punem proiectul pe ordinea de zi. Dacă nu trece amendamentul nostru, în plen votăm varianta Guvernului”, s-a exprimat Kelemen Hunor.

De la câteva contraziceri până la scandal nu a fost decât un pas. În discuție a intervenit și ministrul Justiției, Stelian Ion, potrivit antena3: „Dar noi credeți că suntem proști? Că nu știm că PSD va vota amendamentul UDMR și că va trece.”

Kelemen Hunor: „Și dacă va trece varianta Guvernului, va pica la CCR. Atunci ce veți face?”

În urma ședinței coaliției de guvernare de marți, 24 august, planul de investiții Anghel Saligny nu a fost aprobat.