Un ciclon violent amenință Estul Europei. Regiuni întinse vor fi trecute succesiv prin foc și apă

Un ciclon violent amenință Estul Europei. Regiuni întinse vor fi trecute succesiv prin foc și apă

După valul de căldură ar putea urma inundații..

Meteorologii prognozează că după valul de căldură, care va continua până în ultima săptămână a lunii august, vor urma precipitații abundente și furtuni puternice cu descărcări electrice.

După căldură, vin ploi abundente

Un ciclon începe să ia naștere în Marea Neagră, iar meteorologii prognozează că vor cădea cantități uriașe de apă, de circa 200 de litri pe metru pătrat, în sudul Rusiei şi Ucrainei. Acest ciclon afectează deja nordul Turciei, unde au fost înregistrate inundații și alunecări de teren.

Între timp, sudul Europei se confruntă deja de câteva zile cu un val de caniculă, alimentat de anticiclonul subtropical "Lucifer" venit din Sahara. Temperaturile ridicate au contribuit la incendii puternice și au ucis zeci de oameni în Italia, Grecia, Turcia și Algeria. Autoritățile de la Alger au decretat 3 zile de doliu naţional după moartea a cel puțin 65 de oameni. În Sicilia, unde pompierii continuă să lupte cu flăcările, au fost înregistrate 48.8 grade Celsius, fiind atinse cele mai mari valori din Europa. Recordul precedent era de 48 de grade Celsius și a fost înregistrat în 1977, la Atena.

"Orăşelul nostru a fost acoperit de flăcări. Este o adevărată catastrofă. Întregul parc din centrul oraşului a fost cuprins de flăcări. Trăim nişte momente extrem de triste. Am suferit pierderi extrem de mari şi va trebui să treacă foarte mult timp ca să ne revenim", a declarat o femeie.

În Peninsula Iberică se așteaptă maxiome de 44 grade Celsius

Valul de caniculă amenință acum Peninsula Iberică. Autorităţile de la Lisabona au avertizat deja asupra au anunţat deja asupra riscului izbucnirii unor incendii forestiere . În Spania vecină, meteorologii au anunțat deja că se așteaptă maxime peste 44 de grade Celsius.

Incendiile fac ravagii în Siberia

Incendiile fac, însă ravagii și în nord. Incendiile de pădure din Siberia au căpătat proporţii catastrofale. Flăcările au mistuit nu mai puțin de 6,7 milioane de hectare, mai mult decât toate incendiile din lume la un loc.

"Trăiesc aici de 40 de ani şi nu îmi amintesc să fi văzut un asemenea incendiu", a afirmat un bărbat.

"Stăm mai mult în casă. Nu avem cum respira afară. Înainte erau mai multe precipitaţii. În această vară nu a plouat deloc", a menţionat o femeie.

Specialiştii avertizează că astfel de fenomene se vor amplifica în anii care urmează. Nu numai că fenomenele meteo extreme vor fi mai dese, dar vor dura și mai mult scrie publika.md.

Ne puteți urmări și pe Google News