Petrecere de vedete într-un hotel din Bacău. S-a băut la greu, Andreea Antonescu a dansat pe mese
- Ionel Sclavone
- 8 august 2021, 13:40
Andreea Antonescu a făcut show la petrecerea organizată după încheierea unei zile de filmare la emisiunea „Splash – Vedete la apă”.
Participanții la show-ul „Splash – Vedete la apă”, emisiunea ce revine la Antena 1, s-au dezlănțuit la o petrecere care a avut loc într-un hotel din Bacău, acolo unde au fost cazați. S-a râs, s-au făcut glume, s-a dansat pe mese și s-a băut la greu. Dovadă numărul mare de sticle goale, adunate de angajații hotelului în zori și dezastrul din sala în care s-a ținut petrecerea.
Joi seara, ar fi fost de așteptat ca după o zi petrecută, la Bazinul Olimpic din Bacău, cu tot felul de probe, care mai de care mai solicitante, concurenții să pice rupți de oboseală. Nu a fost așa.
Vineri, dimineața, la prima oră, îngrijitorul hotelului și-a pus mâinile în cap când a văzut ce trebuie să strângă. Într-un sac de mărime considerabilă a strâns o mulțime de sticle goale, de șampanie, tărie, vin și suc, semn că s-a petrecut la greu.
Dansuri pe mese și pe scaune
Martorii povestesc că holul hotelului – acolo unde s-a ținut petrecerea – s-a umplut de vedete.
„A început de seară. Au venit mulți, în holul hotelului și nu numai. Știu că se filmează o emisiune în Bacău, unde participă vedetele astea și sunt cazate aici, la hotelul Decebal. I-am remarcat, între ei, pe Nea Mărin (n.r. jurat al concursului) și pe Andreea Antonescu. Pe ei i-am recunoscut. Erau foarte bine dispuși toți”, a povestit omul, citat de cancan.ro.
Andreea Antonescu s-a dezlănțuit susține martorul citat de Cancan. A fost printre cea mai expansive, dansând râzând, urcând pe mese.
„Dar Andreea a fost cea mai tare. A urcat pe masă și a dansat. Se ține bine, ce să zic, bravo ei! A fost distracție mare, spre dimineață s-a spart”, a mai spus martorul.
Imaginile de la petrecere vorbesc mai mult decât o poate face orice martor care a asistat la show-ul de joi seară. Artista s-a unduit pe masă, în aplauzele tuturor, acompaniată de un coleg urcat pe un scaun.
Andreea nu știe să înoate
Andreea Antonescu a povestit despre participarea la show-ul ce urmează să fie difuzat la Antena 1, spunând că nu știe să înoate. Cu toate aceasta a sărit de la o înălțime de 10 metri, așa cum a mai făcut-o și în urmă cu șase ani, la ultima ediție a emisiunii.
„Nici data trecută nu am știut să înot și am avut curajul să sar atunci de la 10 metri. Nici acum nu știu să înot! M-am stricat odată cu trecerea anilor și mă întreb cum am putut să sar eu de două ori, de la 10 metri”, a spus Andreea Antonescu, după care a adăugat:
„(…) Mi-a intrat apă peste tot, dar e bine. Vreau să încerc chestii noi. Încearcă de fapt oamenii ăștia să mă învețe să înot cu forța. Nu mai sare nimeni după mine în apă să mă salveze. În ultimul moment mai vine câte unul, când dau cu ochii de moarte, și mă scoate la suprafață”.
Sursa foto: Cancan