Atacul murdar al Iranului a fost dovedit de SUA. Pacea internaţională, în pericol

Atacul murdar al Iranului a fost dovedit de SUA. Pacea internaţională, în pericol

Miniştrii de externe din statele G7 au declarat recent că există dovezi despre faptu că Republica Islamică Iran a fost în spatele atacului asupra petrolierului Mercer Street de săptămâna trecută, acţiunea care ameninţă fără tăgadă pacea şi securitatea internaţională.

Amintim că raportul americanilor arată că petrolierul Mercer Street a fost atacat cu o dronă-kamikaze iraniană, care a făcut o gaură de doi metri în cabina pilotului. Vasul sub pavilion liberian se afla în proprietatea unei companii japoneze, dar era operat de societatea Zodiac Maritime, deţinută de un cetăţean israelian.

sursa foto: centcom.mil

Concluziile au fost publicate de experții Departamentului american al Apărării, citaţi de Comandamentul Central al armatei SUA. Ancheta a scos la suprafaţă că nava fusese ținta altor două atacuri ratate cu doar o zi înainte.

De altfel, şi evz.ro a publicat detalii cutremurătoare despre uciderea comandantului de navă român şi proba care i-a dat de gol pe iranieni. Românul decedat în urma atacului era chiar căpitanul navei. A mai murit şi un alt membru al echipajului, un cetăţean britanic.

După atac, investigatorii de pe portavionul USS Ronald Reagan au mers la bordul Mercer Street şi au adunat probe.

Nu există dubii despre implicarea Iranului

Aşa s-a descoperit că nava atacată la 29 iulie, în largul coastelor Omanului, a fost avariatăde o dronă „încărcată cu explozivi de proveniență militară”. „Folosirea unei drone de tip kamikaze, concepută și produsă în Iran, reprezintă un trend în creștere în regiune.

Aceste dispozitive sunt folosite în mod activ de Iran și proxy-urile sale împotriva forțelor coaliției în regiune, inclusiv împotriva unor ținte în Arabia Saudită și Irak”, se arată într-un rezumat al raportului.

„În urma interviurilor cu echipajul, investigatorii au găsit probe credibile ale atacurilor, care au căzut în mare, în apropiere de navă. Investigatorii au găsit bucăți mici din cel puțin o dronă pe care echipajul le-a recuperat din mare.

Exploziv pe bază de nitrat

Analiza chimică arată că este vorba de un exploziv pe bază de nitrat, identificat ca RDX, ceea ce indică faptul că a fost folosit cu scopul de a produce răni și distrugeri”, se arată în comunicatul de presă remis de Comandamentului Central şi preluat de CNN.

În documentul citat s-a arătat că rămășițele recuperate de la a treia dronă sunt aproape identice cu probele colectate anterior de la alte drone-kamikaze de proveniență iraniană. O altă dovadă este legată de distanța de la coastele Iranului până la locul atacului. Nava era în raza de acțiune a dronelor iraniene.

În acest context, reacţia miniştrilor de Externe din statele G7 a fost fără echivoc. Ei au afirmat că toate dovezile arată că Iranul a fost în spatele atacului asupra petrolierului Mercer Street. Mai departe, miniştrii de Externe din statele G7 au subliniat că acţiunile Iranului ameninţă pacea şi securitatea internaţională.

Reacţia miniştrilor din Grupul celor Șapte

„Noi, miniştrii G7 din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA şi Înaltul reprezentant al Uniunii Europene suntem uniţi în angajamentul nostru faţă de securitatea maritimă şi protecţia navigaţiei comerciale.

Condamnăm atacul ilegal comis asupra unei nave comerciale în largul coastei Oman pe 29 iulie, în care au murit un cetăţean britanic şi unul român. Acesta a fost un atac deliberat şi ţintit, precum şi o încălcare clară a legii internaţionale.

Toate dovezile disponibile arată în mod clar spre Iran. Nu există justificare pentru acest atac”, se menţionează în declaraţia comună dată publicităţii.

Iranienii susţin că n-au nicio legătură cu atacul

De cealaltă parte, regimul de la Teheran a negat orice implicare în atacul cu dronă. „Comportamentul Iranului, alături de sprijinul său pentru forţe intermediare şi actori armaţi nestatali, ameninţă pacea şi securitatea internaţională.

Facem apel la Iran să pună capăt tuturor activităţilor care nu sunt coerente cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU şi facem apel la toate părţile să joace un rol constructiv în promovarea păcii şi stabilităţii regionale”, au completat şefii diplomaţiilor din statele cel mai puternic industrializate.

Cu toate că această chestiune a fost discutată vineri, în cadrul reuniunii cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU, nu se aşteaptă ca organismul format din 15 membri să întreprindă vreo acţiune.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat vineri seara declaraţia comună adoptată de miniştrii afacerilor externe din statele membre G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii).

Ne puteți urmări și pe Google News