Apelul care a scandalizat Germania. „Veniți! Un bărbat cu aspect românesc vinde parfumuri scumpe”. Ce a urmat

Apelul care a scandalizat Germania. „Veniți! Un bărbat cu aspect românesc vinde parfumuri scumpe”. Ce a urmat

Cazul unui român care practica cu succes comerțul cu parfumuri de lux cel mai probabil furate, a indignat opinia publică din Germania.

ArmaniPotrivit Ziarulromânesc, proprietarul unui magazin din Pirmasens, landul Renania-Palatinat, a alertat miercuri poliția că un bărbat cu aspect „românesc”  încearcă să vândă pe stradă parfumuri premium. A dat și alte detalii: bărbatul era îmbrăcat în pantaloni de trening negri cu dungi și rucsac, În jurul orei 12, persoana descrisă în acest fel a fost găsită la Robert-Schelp-Platz, mergând pe jos în direcția Dankelsbachstraße.

Parfumurile au fost confiscate

Ulterior s-a constatat că e vorba de un bărbat în vârstă de 33 de ani din România. Conaționalul avea un rucsac nou în care se aflau aproximativ 70 de sticluțe cu parfum și un număr însemnat de testere. Întrucât românul nu a putut furniza informații despre originea parfumurilor, produsele și rucsacul, care era cel mai probabil furat, au fost puse sub sechestru.

Parfumurile era cu mărcile Versace – Bright Crystal, Dolce & Gabbana – Sicily, precum și L’imperatice, Chanel – Chance și Allure, Kenzo, Lacoste, Aventus, Calvin Klein, Boss, Carolina Herrera, Yves Saint Laurent, Paco Rabanne, Giorgio Armani etc. Valoarea totală a bunurilor a fost estimată între 1.000 - 2.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este singurul caz de acest gen care are în prim plan infractori români. Acum 6 ani, doi români responsabili de zeci de spargeri în magazine de cosmetice din zonele Nordbaden, Vorderpfalz şi Südhessen, au fost condamnaţi la 4 ani, respectiv 4 ani şi jumătate. Însă prada a fost mult mai mare decât acum. Valoarea bunurilor furate s-a ridicat la aproximativ 100.000 de euro, în cele 10 cazuri de furt care au putut fi dovedite în instanţă. Sentința a fost relativ indulgentă, având în vedere mărturisirea completă a inculpaţilor, mai notează Ziarul Românesc.