Un bărbat, mușcat de un șobolan în centrul Bucureștiului. Cum reacționează medicii și Primăria

Un bărbat, mușcat de un șobolan în centrul Bucureștiului. Cum reacționează medicii și Primăria

Șobolanii au început să atace rezidenții din București. Un român a ajuns la Institutul de Boli Infecțioase de urgență.

Dacă până în prezent, șobolanii din București au provocat doar daune materiale, iată că scenariul trece la un alt nivel. Românii din Capitală au început să fie atacați de rozătoare - este și cazul unui bucureștean care a ajuns de urgență la Institutul de Boli Infecţioase.

Cum se simte pacientul mușcat de șobolan

Un bucureștean a fost mușcat de un șobolan pe o stradă din centrul Capitalei și a fost transportat la Institutul de Boli Infecțioase. Prezentarea la o unitate medicală în astfel de cazuri este absolut necesară din cauza faptului că rozătoarele în cauză pot transmite boli serioase.

Bărbatul se află în stare stabilă, iar, potrivit medicului Adrian Marinescu, a avut parte de o mușcătură ușoară la picior. Acesta trebuie să se prezinte timp de o lună de zile la controale medicale, pentru a se asigura că sănătatea nu îi este pusă în pericol.

Pacientul a avut parte de tratament pe măsură și i s-au administrat mi multe doze de vaccin anti-rabic.

Ce măsuri se iau în cazul unei mușcături de șobolan

Medicul Adrian Marinescu a explicat la ce măsuri trebuie să recurgă persoanele care sunt puse în situația de a fi mușcate de șobolani. „(În cazul unei mușcături - n.r.), înainte de toate, folosim apă și săpun, folosim soluții dezinfectante și mergem la centrul antirabic din regiunea unde ne aflăm, pentru a face acest tratament cât mai repede”, a spus medicul.

„Mușcături de șobolani am mai avut, chiar dacă se întâmplă rar. Înseamnă reguli de igienă precare, dar astfel de situații trebuie evitate. Am avut situații în trecut de copii mușcați de față sau astfel de plăgi mai importante. În astfel de situații se face igiena locală și vaccinarea antitetanică și antirabică, profilaxie cu antibiotice.

Putem discuta de toxiinfecție alimentară, rabie, tetanous și lista poate continua. Pentru mine e important de găsit acele variante încât să prevenim.

Pacientul nu rămâne în spital, el trebuie să vină conform unui calendar, în mai multe zile, într-un interval de o lună aproximativ”, a explica medicul Adrian Marinescu, la Digi24, subliniind că românii din București nu ar trebui, în mod normal, că se confrunte cu mușcături de șobolani.

Cum reacționează Primăria București

În urma incidentului în cauză, Primăria București a transmis că „tratamentele de deratizare sunt în plină desfășurare pe spațiile verzi din proprietatea PMB, în spațiile exterioare ale cimitirelor aparținând Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), în subsolurile blocurilor de locuințe, dar și în subsolurile tehnice ale instituțiilor din subordinea PMB (respectiv spitale aflate în administrarea ASSMB, teatre, biblioteci municipale, muzee, Arena Națională). Substanțele folosite sunt: AGRORAT VAXBLOCKS (pentru subsoluri și rețele de termoficare) și RACUMIN PASTE (în stațiile de intoxicare amplasate la exterior).”

„Compania Municipală Eco Igienizare București pune la dispoziția cetățenilor numărul de telefon 0752.041.898 (dispecerat 24h/24h), unde aceștia pot face sesizări și reclamații în legătură cu apariția posibilelor focare de infestare în Capitală”, mai prevede comunicatul Primăriei.

Ne puteți urmări și pe Google News