Laurențiu Reghecampf a răbufnit: „Este ultimul avertisment”
- Antonia Hendrik
- 3 iulie 2021, 17:10
Laurențiu Reghecampf, sătul de bârfele din presa tabloidă, a dorit să lămurească cum stau lucrurile în familia sa.
Laurențiu Reghecampf : Repet. Este ultimul avertisment către dumneavoastră
Laurențiu Reghecampf a cerut ca toate speculațiile să fie eliminate din presă
„Nu am niciun fel de legături cu aceste femei! Nu am cum să vorbesc despre ele pentru că nu le cunosc. Cum aș putea să comentez ceva despre ele? Dar nu vă gândiți că poate au și ele familie? Poate au și ele acasă pe cineva? Cum să le băgați în astfel de scandaluri? Le împroșcați și pe ele cu noroi. Nu aveți respect față de femei. Față de copii. Față de societate. Pentru că lumea crede ce citește”, a spus antrenorul legat de povestea din Deltă
Laurențiu Reghecampf, mai spune că aceste bârfe nu fac cinste, nici lui, nici soției sale, și nici celor patru copii
„Nu aveți pic de respect fața de cei 4 copii ai mei. Față de soția mea. Nu aveți pic de respect față de munca și numele nostru. Nu vă pasă de nimic doar de o bazaconie de știre care nu are un fundament real. Nu m-am chinuit o viață să-mi educ copiii într-un mod demn și creștinesc ca astăzi să citesc mizeria asta peste tot. Doar ca să vă faceți subiecte? Nu mai aveți pic de omenie? Aveți acasă familii! Copii care la rândul lor pot ajunge în situațiile în care dumneavoastră ne puneți pe noi! Ce să explic copilului meu de 13 ani care merge la școală? La fotbal! Că presa face mizerii? De ce? Opriți-vă acum, vă rog foarte frumos. Îmi iubesc și respect familia mai presus decât orice pe Pământ”, a mai adăugat Laurențiu Reghecampf.