COVID-19. Țările care încă nu au început să vaccineze. OMS: Este dovada unei pandemii cu două viteze

COVID-19. Țările care încă nu au început să vaccineze. OMS: Este dovada unei pandemii cu două viteze

LES ECHOS. În timp ce planeta a depășit pragul de trei miliarde de doze de vaccin anti-Covid administrat săptămâna aceasta, cinci țări - din cele 194 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) - încă nu și-au lansat campania.

Locuitorii din Burundi, Eritreea, Haiti, Coreea de Nord și Tanzania nu au primit încă nici măcar o doză de vaccin. OMS, care deplânge această „pandemie cu două viteze, alimentată de inegalități”, a reacționat oferindu-și ajutorul acestor cinci state, deși dispozitivul de solidaritate Covax s-a epuizat practic în iunie, potrivit instituției. O prezentare generală a țărilor care încă nu au lansat vaccinarea.

 „Risc ridicat” de vaccinuri contrafăcute în Haiti

Țara a fost relativ scutită de virus, după care s-a confruntat cu o creștere a epidemiei începând cu luna mai a.c. Haiti a refuzat administrarea dozelor de vaccin AstraZeneca prin programul Covax, oficial din cauza lipsei unei infrastructuri adecvate. O decizie susținută de neîncrederea în vaccinul suedezo-britanic, suspectat că provoacă cheaguri de sânge.

În absența unei campanii publice de vaccinare, pe de altă parte, autoritățile sanitare au autorizat săptămâna trecută importul privat de vaccinuri împotriva Covid, stârnind îngrijorarea profesioniștilor din domeniul sănătății.

Asociația Farmaciștilor din Haiti a tras sâmbăta trecută un semnal de alarmă în legătură cu „riscul ridicat” de introducere în țară a unor vaccinuri contrafăcute.

 Lipsa vaccinurilor Covax în Coreea de Nord

Coreea de Nord, care a susținut întotdeauna că și-a protejat populația împotriva virusului, se aștepta la aproape 2 milioane de doze de vaccin în prima jumătate a anului 2021 de la Covax. Dar acestea nu au ajuns încă, din cauza penuriei globale de vaccinuri.

Marți, Kim Jong-un a recunoscut că țara sa se confruntă cu o „criză imensă” legată de pandemie, cauzată de mai mulți dintre înalții săi responsabili, care au expus „securitatea țării și a poporului”. O declarație care s-ar putea referi la o răspândire îngrijorătoare a Covid-19 pe teritoriul țării, în timp ce amploarea crizei sanitare din țară rămâne necunoscută.

 Burundi, Eritreea refuză Covax, Tanzania schimbă direcția

În Africa, unde continentul se confruntă cu un al treilea val al epidemiei, două țări refuză încă să integreze sistemul Covax. Ministrul Sănătății din Burundi estima în februarie a.c. că nu este încă necesară o campanie de vaccinare, deoarece „95% dintre pacienții cu Covid au fost vindecați”, a raportat „Associated Press”. Președintele Evariste Ndayishimiye a mers mai departe, declarând că „virusul nu există în Burundi”.

La fel, Eritreea a fost reticentă în vaccinarea împotriva Covid încă de la începutul pandemiei. Dacă țara, foarte opacă cu privire la datele referitoare la Covid, a aplicat măsuri de restricție, în martie încă nu depusese documentele necesare integrării dispozitivului Covax.

În cele din urmă, Tanzania, care anterior fusese reticentă la vaccinare, și-a schimbat politica. Fostul președinte, John Magufuli, care a murit pe 17 martie, a refuzat utilizarea vaccinurilor, lăsând situația epidemică să se intensifice. Pe 17 iunie, Matshidiso Moeti, directorul regional al OMS pentru Africa, a anunțat o schimbare, prin integrarea Tanzaniei în programul Covax. (Rador)

 

Ne puteți urmări și pe Google News