Începe deratizarea și dezinsecția în București. Operațiunea este derulată de compania înființată de Gabriela Firea

Începe deratizarea și dezinsecția în București. Operațiunea este derulată de compania înființată de Gabriela Firea

Primăria Generală a demarat operațiunile de dezinsecție și deratizare la nivelul municipiului București. Acestea se vor desfășura pe durata unei săptămâni.

Acțiunea de dezinsecție și deratizare a început luni seara, iar tratamentele se vor desfășura dinspre periferie către zonele centrale ale municipiului București. Informația a fost prezentată de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.

Primarul Nicușor Dan a explicat, în postarea de pe contul de socializare, de ce această acțiune de deratizare și dezinsecție nu a putut fi demarată mai devreme. Potrivit spuselor sale, ar fi fost de dorit ca Municipalitateasă să înceapă mai devreme aceste operaţiuni, dar situaţia financiară a primăriei nu a permis acest lucru.

„Aş fi vrut să începem aceste operaţiuni mai devreme, dar situaţia financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investiţiile blocate) ne-a forţat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoţi gunoiul de sub preş, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria îşi va îndeplini obligaţiile faţă de bucureşteni”, a precizat primarul general.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a ilustrat începerea acțiunii de deratizare și dezinsecție cu un clip în care apar mai multe maşini ale Companiei Eco Igienizare. Aceasta este una dintre companiile municipalității care au fost înființate în mandatul Gabrielei Firea.

Cum se va desfășura operațiunea

Nicușor Dan a explicat cum se vor derula operațiunile de dezinsecție și deratizare la nivelul municipiului București. Astfel, acestea vor începe în fiecare seară, în următoarele șapte zile, de la ora 21.00. Vor lucra simultan 12 echipe.

„Ieri seară au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală. Tratamentele împotriva ţânţarilor şi căpuşelor au loc în tot Bucureştiul, începând de la periferie spre centru. Aceste tratamente se fac în fiecare seară, începând cu ora 9,00, şi vor dura 7 zile, urmând să se lucreze simultan cu 12 echipe”, a precizat Nicușor Dan.

Joi și vineri se va interveni în parcuri

Primarul general a mai spus că în parcuri se va acționa în zilele de joi și vineri, astfel ca plimbările și activitățile bucureștenilor, de la finalul săptămânii să nu fie afectate.

„În parcuri se va intra în zilele de joi şi vineri, astfel încât acestea să fie pregătite pentru plimbările bucureştenilor la sfârşit de săptămână. Pentru deratizare, fiecare asociaţie de proprietari va fi anunţată de începerea tratamentului, ca să nu fie afectate animalele de companie care sunt plimbate în jurul blocurilor. Activităţile de dezinsecţie şi deratizare vor fi repetate de mai multe ori pe timpul verii şi al toamnei”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

El a ilustrat începerea acțiunii de deratizare și dezinsecție cu un clip în care apar mai multe maşini ale Companiei Eco Igienizare.