Biserică ortodoxă demolată. CEDO a dat câștig de cauză unei musulmane. VIDEO
- Sabina Popescu
- 6 iunie 2021, 07:16
O biserică ortodoxă construită ilegal a fost demolată, după ce o musulmană a câștigat procesul la CEDO.
Fata Orlovic, proprietara musulmană, în vârstă de 78 de ani, a unui teren pe care a fost construită ilegal o biserică ortodoxă, a câștigat la CEDO lupta pentru restituirea terenului. În luna octombrie a anului 2019, judecătorii au somat autoritățile locale să demoleze biserica ortodoxă română construită pe terenul familiei de musulmani din Srebrenica.
Pe 5 iunie, biserica a fost demolată. La fața locului s-au prezentat și oamenii legii, iar materialele bisericii au fost transportate în Bratunac. Acțiunea a decurs pașnic, fără niciun conflict între părțile implicate și/sau civili. O nouă biserică va fi construită în Bratunac, cu materialele transportate de către autorități.
Fata a luptat în instanță 19 ani
Fata Orlovic a început să acționeze juridic pentru restituirea terenului și demolarea bisericii în anul 2000. Ulterior, ea a acționat la CEDO și în anul 2019, instanța a decis demolarea locașului religios. Proprietara a declarat că a fost "cea mai frumoasă zi" şi a mulțumit autorităților care au participat la lucrările de demolare.
"Să o reconstruiască la ei, n-am nimic împotrivă. Eu nu m-aş duce niciodată să mă rog la o moschee construită astfel. Avem toţi acelaşi sânge", a spus proprietara după demolarea locașului religios.
Demolarea bisericii ortodoxe a avut loc în contextul în care Mecanismul pentru tribunalele penale internaţionale (MTPI) va decide soarta fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic în ceea ce privește condamnarea pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război în timpul conflictului din Bosnia.
Istoria bisericii
Biserica ortodoxă demolată a fost construită în anul 1998, după războiul din 1992-1995, în care a murit și soțul proprietarei musulmane. Războiul din 1995 a fost considerat cel mai grav din Europa de după al Doilea Război Mondial, când peste 8.000 de victime au fost ucise de forţe sârbe. Fata Orlovic era, pe atunci, refugiată.
Între comunitățile sârbă, ortodoxă, bosniacă și musulmană, biserica a fost dintotdeauna subiectul unor discuții controversate.
În anul 2004, un conflict între aproximativ 100 civili a izbucnit, pe fondul unor controverse religioase. Demolarea bisericii din ziua de 5 iunie, însă, nu a stârnit contre, conform Agerpres.