Tabără de 200 de nudiști din mai multe țări pe muntele Rioja. Autoritățile spaniole monitorizează ”fenomenul”
- Cristina Stancu
- 5 iunie 2021, 13:46
Garda Civilă spaniolă a făcut deja două incursiuni în tabăra situată în munți, în regiunea Mansilla de la Sierra. Locuitorii din zonă au semnalat că sute de tineri au campat într-o zonă pustie și umblă toată ziua dezbrăcați, relatează La Vanguardia.
De câteva zile, peste 200 de iubitori de natură sunt adunați într-un punct greu accesibil al muntelui, stau în corturi, umblă dezbrăcați și întrețin relații sexuale ”într-un fel de ritual al iubirii libere”. Printre cei stabiliți în tabăra de pe munte sunt și minori.
Este vorba despre o întâlnire a familiei ”Arco Iris” (Familia Rainbow), pe modelul hippie al anilor 70, fără reguli și în comuniune cu natura. Rainbow are adepți din mai multe țări europene - Anglia, Germania, Franța, Spania, dar și din Europa de Est - care se întâlnesc cel puțin o dată pe an, în diferite părți ale lumii și în funcție de fazele lunii. Grupul se declară împotriva drogurilor de orice fel, iar Garda Civilă care a inspectat deja de două ori tabăra confirmă că nu a găsit asupra lor substanțe interzise, ci doar pastile de...Viagra.
Locul este izolat și nu există semnal pentru telefonul mobil
Locul în care sunt campați membrii familiei Rainbow este unul izolat. Orice vehicul poate ajunge doar până la aproximativ trei kilometri de punctul respectiv. Urmează apoi un traseu extrem de abrupt și aproape inaccesibil sau, pe o variantă ocolitoare de câteva ore de mers. În zonă nu există acoperire pentru telefonia mobilă.
Deși locuitorii din zonă s-au arătat deranjați de prezența tinerilor pe munte, autoritățile spun că nu-i pot evacua decât dacă proprietarii terenurilor de pe munte depun plângere împotriva lor. Acest lucru nu s-a întîmplat însă.
Garda Civilă a explicat că „se efectuează o monitorizare atentă a situației” și că tinerii vor fi sancționați dacă se va constata că au încălcat legea în vreun fel, mai scrie site-ul spaniol La Vanguardia.